Creşterea de formă înregistrată în ultima perioadă de formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a continuat şi în etapa a 14-a Ligii Naţionale. Duminică, la Bucureşti, echipa antrenată de Mircea Bucă şi Dumitru Muşi a reuşit în prima etapă a returului un succes chiar în faţa revelaţiei acestui campionat, Rapid, scor 26-25 (10-12). CS Tomis şi-a luat astfel revanşa pentru înfrîngerea din tur şi s-a apropiat la un singur punct de podium. Gazdele au condus la început, cu 6-3, constănţencele au egalat în min. 25, 9-9, însă Rapid a plecat în avantaj la cabine: 12-10. În repriza a doua, Tomisului nu s-a regăsit preţ de cîteva minute, iar gazdele s-au desprins la 16-12. Cu Doina Avram-Lupu în prim plan în poartă, Tomisul a revenit şi a preluat conducerea, 18-17 (min. 45). În ultimul sfert de oră s-a mers cap la cap, handbalistele constănţene obţinînd în final cele două puncte după ce gazdele au irosit în ultimele 30 de secunde un atac ce ar fi putut aduce egalarea. 26-25 pentru Tomis şi formaţia constănţeană a ajuns pe poziţia a patra în clasament, avînd un moral bun înaintea partidei cu Oţelul Galaţi, din etapa a 15-a, care va avea loc în devans miercuri, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. „A fost un meci foarte greu. Fetele au crezut în şansa lor şi au simţit că pot obţine victoria. Ne bucurăm că ne-am luat punctele înapoi. Sperăm la o nouă evoluţie bună şi cu Oţelul Galaţi şi cu celelalte echipe ce urmează să vină la Constanţa pentru că avem multe puncte de recuperat de la acestea”, a declarat, la finalul partidei, Mircea Bucă, antrenorul Tomisului. Suporterii constănţeni nu au fost lăsaţi să intre în sală, organizatorii afirmînd că gruparea constănţeană nu a trimis o înştiinţare înaintea partidei. Oficialii Tomisului au anunţat că va fi depus memoriu la Federaţia Română de Handbal. La finalul întîlnirii, suporterii Rapidului au aprins cîteva fumigene în sală, lucru pentru care clubul bucureşteam riscă să fie penalizat. Au marcat: Cruceanu 8g, Chiţulescu 4g, Popa 3g, Stanciu 3g, Iacob 2g, Geană 2g, Catrinoiu 1g, Dinu 1g, Dobrin 1g - pentru Rapid; Jafarova 6g, Ackar 6g (toate din 7m), Cărbune 5g, Grigore 4g, Tankaskaya 3g, Iovănescu 1g, Topa 1g - pentru Tomis.
Celelalte rezultate ale etapei: Rulmentul Braşov - HCM Baia Mare 45-33, HCM Roman - Oltchim Rm. Vîlcea 14-30, Oţelul Galaţi - Dunărea Brăila 28-29, KZN Slatina - CSM Cetate Deva 23-31, HC Zalău -CSM Ploieşti 31-22, U. Jolidon Cluj - HCM Buzău 27-24.
Clasament
1. Oltchim Rm. Vîlcea 14 14 0 0 469-303 28
2. Rulmentul Braşov 14 12 1 1 523-371 25
3. Dunărea Brăila 14 8 2 4 407-380 18
4. CS TOMIS 14 8 1 5 382-385 17
5.Rapid Bucureşti 14 7 2 5 439-450 16
6. Cetate Deva 14 7 1 6 395-407 15
7.Oţelul Galaţi 14 6 0 8 396-387 12
8. HC Zalău 14 5 2 7 352-351 12
9. Hidroconcas Buzău 14 6 0 8 356-406 12
10. HCM Baia Mare 14 5 1 8 389-405 11
11. U. Jolidon Cluj 14 5 1 8 389-405 11
12. HCM Roman 14 5 1 8 343-406 11
13. CSM Ploieşti 14 2 1 11 383-429 5
14. KZN Slatina 14 1 1 12 370-523 3