CS Tomis, locul 3 la Cupa “Oţelul”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Tomis, locul 3 la Cupa “Oţelul”

Sport 28 August 2010 / 00:00 746 accesări

Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa a încheiat pe poziţia a treia turneul Cupa “Oţelul”, cu 2 puncte, după ce a obţinut o victorie şi a înregistrat două înfrângeri în cadrul celor trei întâlniri disputate la Galaţi. Vineri, în ultima zi a turneului, handbalistele constănţene au evoluat în compania echipei Dunărea Brăila, în faţa căreia au cedat cu 29-31 (13-16). Brăilencele au condus pe toată durata întâlnirii, chiar dacă Tomis s-a apropiat în mai multe rânduri pe tabela de marcaj. „Din păcate, nu toate fetele au confirmat la acest turneu. Avem probleme pe centru şi pe inter dreapta. Chiar şi la victorie, jocul nostru nu a confirmat. Este o diferenţă foarte mare între jucătoarele din teren şi cele rămase pe bancă, iar oscilaţiile de joc confirmă asta. Mai avem la dispoziţie o singură săptămână pentru a pregăti debutul de campionat. Voi discuta cu fetele foarte serios. Este nevoie de o altă atitudine. Nu am vrut să ne accidentăm, dar prea ne-am ferit de adversare. Nu putem face acelaşi lucru şi în campionat”, a spus antrenorul Ion Crăciun. Marcatoarele Tomisului au fost: Rusu 9 goluri, Tîlvîc 5g, Iovănescu 4g, Zamfir 4g, Mateescu 2g, Barcan 2g, Pătru 2g şi Cârstea 1g. În partidele disputate joi, formaţia constănţeană a cedat în faţa celor de la Oţelul Galaţi, scor 19-30 (7-10), şi a câştigat întâlnirea cu HCM Roman, scor 32-27 (12-9). Turneul a fost câştigat de Oţelul Galaţi, cu 6p, după ce s-a impus în toate cele trei întâlniri (30-19 cu Tomis, 28-26 cu Dunărea Brăila şi 32-26 cu HCM Roman). Gălăţencele au fost urmate în clasament de Dunărea Brăila, cu 3p, în timp ce HCM Roman a obţinut un singur punct şi a terminat turneul pe ultimul loc.

ALINA ŞORODOC A PĂRĂSIT TOMISUL. După ce s-a despărţit de o serie de jucătoare în această pauză competiţională, Mihaela Blaga, Amelia Busuioceanu, Diana Druţu, Mihaela Seifer şi Gabriela Szabo, CS Tomis Constanţa va începe sezonul 2010-2011 din Liga Naţională şi fără centrul Alina Şorodoc. „A venit la noi exprimându-şi dorinţa să plece. A motivat că vrea să se dedice altor activităţi. Am înţeles că este la Bistriţa, unde îşi construieşte o casă. Probabil că a crezut că nu ne vom plăti restanţele financiare, însă ele au fost achitate, iar fetele sunt cu banii la zi”, a declarat preşedintele clubului, Gheorghe Slabu, care a însoţit echipa la Galaţi. „Echipa a avut evoluţii oscilante, iar acest lucru nu mi-a plăcut. Munca de la antrenamente nu s-a văzut şi în teren şi este supărător. Sperăm ca până la debutul campionatului să fie rezolvate toate problemele”, a mai spus Slabu.



12