Fără înfrîngere în ultimele şapte etape susţinute în Liga Naţională de handbal feminin, CS Tomis Constanţa pare o candidată din ce în ce mai serioasă la poziţiile care duc în sezonul următor în cupele europene. Echipa antrenată de Mircea Bucă şi Dumitru Muşi se află la un singur pas de a urca pe podium, după ce victoria din faţa Rapidului, din etapa trecută, a adus-o la doar o treaptă de primele trei poziţii. Singura condiţie de a se număra pentru prima oară în acest sezon printre primele trei clasate din campionat este să învingă astăzi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor, pe medaliata cu bronz din sezonul trecut, Oţelul Galaţi. „Ne dorim să avem evoluţii din ce în ce mai bune. Clasamentul începe să prindă contur de la o etapă la alta, lupta pentru puncte este aprigă şi sigur că niciun meci nu seamănă cu cel pe care l-am jucat ieri. Sigur, Oţelul este o echipă dificilă. cu jucătoare de valoare individuală deosebită. Ca de fiecare dată, puterea colectivă va da cîştig de cauză. Să sperăm că noi avem o unitate de grup mai bună şi că la sfîrşitul întîlnirii cu Oţelul vom fi învingători. Dacă vrem să urcăm în clasament, trebuie să fim pregătiţi, să facem faţă la presiunea şi tensiunea jocurilor. Numai printr-o evoluţie bună poţi să-ţi atingi scopul”, a declarat directorul tehnic al Tomisului, Dumitru Muşi. Programată iniţial duminică, partida contînd pentru etapa a 15-a se va juca în devans, elevele Gabrielei Artene venind hotărîte la Constanţa pentru a obţine victoria după ce etapa trecută au pierdut, surprinzător, la Brăila. „Am văzut meciul cu Brăila. A fost un meci care s-a hotărît în ultimele secvenţe. Galaţiul nu a mai avut atitudinea de luptă pe care a afişat-o pînă atunci. Probabil că s-au lăsat păcălite un pic de evoluţia din meciul cu Oltchimul, care a mulţumit pe toată lumea, cu toate că jocul a fost pierdut, şi au avut parte de surpriză neplăcută. Noi încercăm să nu avem parte de aşa ceva şi tragem din timp semnale că în fiecare meci trebuie să ai aceeaşi atitudine. Prelungind clipele de satisfacţii pe care ţi le-au dat meciurile precedente s-ar putea să ai parte de surprize neplăcute”, a avertizat Muşi. Partida va fi arbitrată de Marius Barcan şi Ştefan Ciurea (Dolj).
Etapa a 15-a a LN a debutat ieri, Oltchim Rm Vîlcea întîlnind, pe teren propriu, pe HCM Baia Mare, meci cîştigat de campioana României, cu 35-28. Tot în cadrul acestei runde, astăzi, de la ora 17.00, U. Jolidon Cluj va primi vizita celor de la Rulmentul Braşov.
Clasament feminin
1. Oltchim Rm. Vîlcea 15 15 0 0 504-331 30
2. Rulmentul Braşov 14 12 1 1 523-371 25
3. Dunărea Brăila 14 8 2 4 407-380 18
4. CS TOMIS 14 8 1 5 382-385 17
5.Rapid Bucureşti 14 7 2 5 439-450 16
6. Cetate Deva 14 7 1 6 395-407 15
7.Oţelul Galaţi 14 6 0 8 396-387 12
8. HC Zalău 14 5 2 7 352-351 12
9. Hidroconcas Buzău 14 6 0 8 356-406 12
10. HCM Baia Mare 15 5 1 9 424-432 11
11. U. Jolidon Cluj 14 5 1 8 389-405 11
12. HCM Roman 14 5 1 8 343-406 11
13. CSM Ploieşti 14 2 1 11 383-429 5
14. KZN Slatina 14 1 1 12 370-523 3