CS Tomis speră să revină pe un loc de cupă europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Tomis speră să revină pe un loc de cupă europeană

Sport 20 Noiembrie 2008 / 00:00 561 accesări

Plecată în vacanţă după meciul cu Rulmentul Braşov, formaţia feminină de handbal CS Tomis a revenit în sala de antrenament, ieri, pentru a pregăti ultimele şase etape rămase de disputat din turul Ligii Naţionale. Pauza pare să fi fost de folos pentru echipa constănţeană, care după ce a acumulat doar patru puncte în cele şapte etape disputate pînă acum, speră să revină în lupta pentru un loc de cupele europene. Calculele pentru acest obiectiv sînt deja făcute, singura condiţie pentru îndeplinirea lui fiind victoria în următoarele şase etape. „Am scăpat de meciurile grele. Ne aşteaptă partide mai uşoare în campionat şi sperăm să nu ne mai întîlnim cu problemele de pînă acum. Trebuie să ne batem să revenim pe un loc de Cupă Europeană pentru că avem şanse să realizăm acest lucru. Dacă vom obţine toate punctele în următoarele şase etape ajungem între primele cinci echipe”, a declarat antrenorul principal al formaţiei constănţene, Mircea Bucă. Cum campionatul intern este întrerupt pînă pe 21 decembrie din cauza participării echipei naţionale la Trofeul Carpaţi şi Campionatul European din Macedonia, elevele lui Dumitru Muşi şi Mircea Bucă au la dispoziţie mai bine de o lună pentru a pune la punct pregătirea. „Vom pleca într-un cantonament la Poiana Braşov, după care intenţionăm să organizăm un turneul de verificare aici la Constanta. Sperăm să reuşim acest lucru pentru că această pauză este destul de lungă şi este greu să le ţinem conectate pe fete fără niciun meci amical”, a explicat Bucă. Singurele absenţe de la reunirea de ieri au fost cele două azere, Marina Tankaskaya şi Anna Djafarova, care au răspuns afirmativ la convocarea la echipa naţională a Azerbadjanului în vederea participării la calificările pentru Campionatul Mondial din 2010. Cele două jucătoare vor lipsi şi de la cantonamentul de la Poiana Braşov, pe care gruparea de la malul mării îl va susţine în perioada 23 noiembrie – 2 decembrie. Campionatul se va relua pe 21 decembrie, cînd Tomis va primi vizita celor de la CSM Cetate Deva, pe 28 decembrie handbalistele urmînd a se deplasa la Ploieşti, pentru ultima partidă din acest an, cu nou promovata CSM. Ultimele patru întîlniri ale acestui tur vor avea loc în luna ianuarie, HCM Buzău (4 ianuarie), U Jolidon Cluj (11 ianuarie), HC Zalău (18 ianuarie) şi KZN Slatina (25 ianuarie) fiind echipele pe care Tomisul le va avea de înfruntat.



12