În această dimineaţă, de la ora 11.30, CS Tomis Constanţa va primi vizita vicecampioanei Rulmentul Braşov, în cadrul etapei a şaptea a Ligii Naţionale feminine de handbal. După un start dezamăgitor de sezon, cu doar două puncte acumulate în primele cinci runde, Tomis pare să-şi fi revenit din pumni odată cu succesul obţinut în weekend-ul precedent, la Brăila. Totuşi, misiunea formaţiei pregătite de Mircea Bucă şi Dumitru Muşi se anunţă extrem de dificilă în faţa unei formaţii care îşi depusese candidatura la titlu la startul sezonului, dar care pare să fi ratat acest obiectiv. Întîlnirea dintre Tomis şi Rulmentul ar fi trebuit să se dispute în weekend, însă a fost devansată pentru azi deoarece braşovencele vor susţine duminică (ora 19.00) returul din Cupa EHF, cu VOC Amsterdam (în tur, 35-23 pentru Rulmentul). Întîlnirea Tomis - Rulmentul va fi arbitrată de Bogdan Anton şi Iulian Cristea (ambii din Iaşi).
Aseară, într-un meci disputat în devans pentru etapa a 7-a: CSM Ploieşti - Oltchim Rm. Vîlcea 26-40. Astăzi, de la ora 17.00, la Timişoara, este programată întîlnirea dintre echipa locală Poli Izometal şi Steaua Bucureşti, restanţă din etapa a 8-a a LN de handbal masculin.
Clasament
1. Oltchim Rm. Vîlcea 7 7 0 0 235-153 14
2. Rapid CFR Bucureşti 6 5 1 0 202-182 11
3. Hidroconcas Buzău 6 5 0 1 148-140 10
4. Rulmentul Braşov 6 4 1 1 206-163 9
5.Oţelul Galaţi 6 4 0 2 175-155 8
6. Dunărea Brăila 6 2 1 3 161-167 5
7. HC Zalău 6 2 1 3 155-162 5
8. HCM Baia Mare 6 2 1 3 155-162 5
9. Cetate Deva 6 2 0 4 167-177 4
10. U. Jolidon Cluj 6 2 0 4 170-183 4
11. CS TOMIS 6 2 0 4 150-169 4
12. HCM Roman 6 1 1 4 139-171 3
13. CSM Ploieşti 7 1 0 6 197-229 2
14. KZN Slatina 6 1 0 5 159-208 2