După succesul din etapa trecută, 27-18, pe teren propriu, cu HC Zalău, speranţele handbalistelor de la CS Tomis de a prinde in extremis un loc de cupe europene au reapărut. Pentru formaţia pregătită de Victor Dăbuleanu şi Mihaela Pîrîianu urmează mâine, în etapa a 17-a, o nouă partidă dificilă, în deplasare, cu Rapid. Echipa giuleşteană ocupă penultima poziţie în clasament, cu doar şase puncte, însă ultimele patru puncte au fost obţinute în ultimele două jocuri: 33-29, pe teren propriu, cu Universitatea Reşiţa, şi 31-30, în deplasare, cu Oţelul Galaţi. Cele două victorii nu au venit întâmplător, transferurile a două jucătoare foarte experimentate, Simona Gogârlă şi Nicoleta Gâscă-Alexandrescu, fiind decisive în obţinerea acestor rezultate. „Ar fi o greşeală să jucăm ca şi cum ar fi un meci uşor. Rapidul luptă să se salveze de la retrogradare şi s-a întărit considerabil cu cele două jucătoare care au fost exponenţiale pentru Braşov. Situaţia noastră din clasament nu ne permite niciun pas greşit. Degeaba am învins Zalăul dacă nu vom câştiga şi la Rapid şi degeaba vom lua două puncte în această etapă dacă apoi nu vom câştiga şi cu Baia Mare. Avem o succesiune de meciuri tari, din care trebuie neapărat să obţinem maximum de puncte pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul. Trebuie să abordăm fiecare joc doar la victorie“, a declarat antrenorul principal al Tomisului, Victor Dăbuleanu. Delegaţia constănţeană va pleca la Bucureşti în această dimineaţă, la ora 8.30, din faţa Sălii Sporturilor, iar la ora 13.30 are programat un antrenament în Sala “Rapid“, care va găzdui meciul de joi. Întâlnirea Rapid - CS Tomis va avea loc mâine, de la ora 16.00, în direct la Digisport. Astăzi, de la ora 17.00, tot în etapa a 17-a, se va disputa meciul U. Jolidon Cluj - Rulmentul Braşov.