CS Tomitanii Constanţa joacă sâmbătă, în Cupa Regelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugby / Sâmbătă, pe stadionul „Mihail Naca”

CS Tomitanii Constanţa joacă sâmbătă, în Cupa Regelui

Sport 10 August 2018 / 15:10 821 accesări
Mario Arvinte, Răzvan Bota şi Johnny Sola au anunţat că Tomitanii nu se tem de băimăreni

Mario Arvinte, Răzvan Bota şi Johnny Sola au anunţat că Tomitanii nu se tem de băimăreni

Sâmbătă, de la ora 11.00 (în direct la Dotto Sport), pe stadionul „Mihail Naca” din Constanţa, în sferturile de finală ale Cupei Regelui, formaţia CS Tomitanii Constanţa va întâlni vicecampioana României, CSM Ştiinţa Baia Mare. Un prim test pentru tânăra echipă constănţeană, care va evolua în sezonul 2018-2019, în premieră, în SuperLiga CEC Bank, iar jocul de sâmbătă va fi unul în care jucătorii antrenaţi de Cristian Cojocaru şi Cătălin Nicolae nu au nimic de pierdut, dorind să joace un rugby cât mai bun, iar iubitorii acestui sport să urmărească o întâlnire interesantă.

„Suntem conștienți de valoarea echipei din Baia Mare, dar toți băieții așteaptă acest meci pentru a demonstra că nu suntem o echipă de nebăgat în seamă. Sperăm într-un meci frumos, spectaculos”, a spus Răzvan Bota, managerul tomitanilor.

„Baia Mare este o echipă puternică, în topul rugby-ului românesc de câțiva ani încoace. Vrem să arătăm că ştim rugby”, a declarat Mario Arvinte, vicecăpitanul tomitanilor, în timp ce Johnny Sola, căpitanul formaţiei constănţene, a avertizat că Baia Mare este o echipă foarte puternică, dar rugbyştii constănţeni vor să pună cât mai multe probleme.

Taguri articol


12