Astăzi, de la ora 16.00, în Sala “Tomis” (Flămînda), formaţia feminină CS Volei 2004 Tomis Constanţa va debuta în cadrul turneului play-off. Prima etapă din faza finală a campionatului aduce la Constanţa campioana en titre şi, totodată, cîştigătoarea sezonului regulat, CSU Metal Galaţi. Primul joc din play-off le găseşte pe voleibalistele constănţene extrem de optimiste şi cu un nou obiectiv ambiţios. Trupa preluată în această iarnă de Aleksandar Boskovic speră să termine campionatul pe poziţia a cincea, mai ales că jocul echipei s-a îmbunătăţit mult pe ultima sută de metri a sezonului regulat. Chiar dacă echipa gălăţeană, condusă de Zoran Terzic, s-a impus în două rînduri în faţa constănţencelor, cu 3-0, în partida de azi gruparea de pe litoral are şi ea un atu. Boskovic cunoaşte foarte bine tactica lui Terzic, alături de care a lucrat timp de patru ani la echipa naţională a Serbiei şi speră ca echipa sa să îşi vîndă cît mai scump pielea în primul duel cu acesta. „Ştiu cum lucrează domnul Terzic, însă nu trebuie să uităm ce lot are Galaţiul. Chiar dacă îl cunosc nu pot să îmi dau seama ce formulă va introduce pe teren, însă noi sîntem pregătiţi să facem tot ce ne stă în putere pentru a face această partidă dificilă pentru oaspeţii noştri”, a declarat tehnicianul constănţean, care pentru această partidă nu va putea beneficia de serviciile jucătoarei Monica Tiba. Căpitanul echipei constănţene nu a efectuat pregătirea din ultimele săptămîni din cauza unei accidentări. Partida va fi arbitrată de Niculae Stan (Bucureşti) şi Jean Bratu (Brăila).
Tot azi se vor juca alte două partide din play-off: Dacia Mioveni - Dinamo Bucureşti; Penicilina Iaşi - Ştiinţa Bacău. Întîlnirea dintre CSU Gaz Tg Mureş şi Unic Piatra Neamţ a fost amînată pentru data de 2 aprilie.