Cseke s-a opus „îngropării” Sănătăţii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demisie : A spus „NU” subfinanţării, a spus „NU” Coaliţiei de guvernământ

Cseke s-a opus „îngropării” Sănătăţii!

Eveniment 05 August 2011 / 00:00 637 accesări

Faptul că Sănătatea este cu un picior în groapă nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. Medicii pleacă pe capete din ţară, asistenţii medicali le-au urmat exemplul, spitalele sunt într-o continuă degradare, oamenii intră în spitale făcându-şi „n” rugăciuni să scape cu bine, sunt doar câteva exemple din ceea ce înseamnă Sănătatea lui 2011. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a pornit optimist în „tratarea” bolilor cronice cu care se confruntă sistemul sanitar. A crezut în reformele sale până în ultima clipă. La un moment dat a crezut că în spitale se face o risipă de nedescris, aşa că s-a „strâns cureaua” până la ultima gaură, decizie pe care pacienţii spitalelor din România au simţit-o din plin. Au adus de-acasă totul, de la banale medicamente şi până la materiale sanitare, inclusiv materiale necesare sălilor de operaţii. Reclamaţiile au „curs” către Ministerul Sănătăţii (MS) cu o repeziciune incredibilă şi, mai grav, extrem de greu de oprit. Oamenii au ajuns la disperare, au înjurat, au ţipat, au ieşit în stradă alături de cadre medicale, de la simpli doctori şi până la profesori universitari. Nimeni n-a mai suportat nimic din ceea ce caracteriza Sănătatea. Spitalele se „târăsc” de la o zi la alta, bolile deja grav cronicizate fiind în număr tot mai mare. Nu sunt bani de tratamente, nu mai sunt bani de nimic. Treptat, optimismul şi entuziasmul demnitarului au dispărut de la o zi la alta. Puţin câte puţin, până când inevitabilul (sau nu) s-a produs. Jocuri de culise, discuţii contradictorii, speculaţii. Nimic n-a mai contat. Attila Cseke şi-a anunţat, public, demisia. Membru al Coaliţiei de guvernământ, ministrul unuia dintre cele mai importante ministere - Sănătate - Attila Cseke a întors spatele politicii pe care a acceptat-o un an şi şapte luni.

FĂRĂ „ANESTEZIE”, FĂRĂ PERDEA. Cseke a spus lucrurilor pe nume, n-a mai fost nevoie să anestezieze pe nimeni, n-a mai fost nevoie de perdea: „Nu se poate ca ministrul Sănătăţii să nu fie consultat cu privire la problemele Sănătăţii. Nu se poate ca Ministerul Finanţelor Publice (MFP) să decidă asupra bugetului Sănătăţii întotdeauna, nu se poate ca măsurile de reformă să fie discutate doar la Ministerul Finanţelor. Ele trebuie discutate cu ministrul Sănătăţii, indiferent de nume şi de culoarea politică”, a spus demnitarul după ce şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii. Mai mult decât atât, el a recomandat ca ministrul de Finanţe să conducă măcar o perioadă Ministerul Sănătăţii, pentru a vedea în mod direct cum stau lucrurile.

CSEKE… IGNORAT DE COLEGII DIN GUVERN. Ministrul demisionar a precizat că nu s-a cerut opinia ministrului Sănătăţii la rectificarea bugetară, deşi a făcut mai multe adrese la MFP asupra problemelor din sistem. „Am atras atenţia că mai ales în ce priveşte bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi al Ministerului va fi necesară o rectificare bugetară pozitivă. Săptămâna trecută am cerut MFP o întâlnire tripartită - Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor şi Casa Naţională – dar, din păcate, nu a fost luată în considerare, această întâlnire nu a avut loc. Ieri (miercuri, n.r.), la ora 14.00, am primit proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru rectificarea bugetară, în care se regăsesc anumite sume pentru rectificarea bugetului CNAS. Nu am avut nicio dezbatere, ministrul Sănătăţii nu a fost consultat anterior, ceea ce este un fapt destul de grav, pe care l-am invocat şi în şedinţa de Guvern”, a mai spus Cseke.

TREBUIA DAT UN SEMNAL. El a mai declarat că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc joi, în timpul căreia şi-a înaintat demisia. „Mi se pare că un semnal trebuie dat. Aş vrea să mulţumesc oamenilor extraordinari pe care i-am întâlnit în sistem. Le mulţumesc pentru ce fac zilnic în acest sistem sanitar. Sigur, sistemul are nevoie de o schimbare de mentalitate”, a adăugat Cseke. Întrebat dacă ar putea reveni asupra deciziei de a demisiona, Cseke Attila a spus că demisia sa este înregistrată la Cabinetul primului ministru şi a anunţat şi în mod public decizia sa. El a mai spus că premierul l-a rugat să rămână în funcţie şi că Emil Boc i-a spus că nu a ştiut că acea întâlnire cu Ministerul Finanţelor nu a avut loc.

„Şi el a fost mirat că o asemenea întâlnire nu a avut loc, dar asta, din punctul meu de vedere, nu schimbă din chestiune nimic, pentru că înseamnă că data viitoare se poate întâmpla la fel, şi eu cred că nu trebuie să se întâmple la fel”, a precizat Cseke. El a adăugat că speră că UDMR va găsi în scurt timp un înlocuitor la MS, subliniind că reformele începute în sistemul sanitar trebuie continuate. El va rămâne la MS încă 15 zile, aşa cum prevede legea. Consiliul Permanent al UDMR ar urma să fie convocat la începutul săptămânii viitoare pentru a-l nominaliza pe înlocuitorul lui Cseke, portofoliu care, cel mai probabil, ar urma să revină tot organizaţiei de Bihor, din care face parte fostul ministru. De menţionat că, din Bihor, UDMR are trei deputaţi: Derzsi Ákos, Lakatos Petru şi Petö Csilla-Mária. O serie de senatori democrat-liberali intenţionează să ceară conducerii PDL ca partidul să preia portofoliul Sănătăţii, considerând că prin demisia ministrului Cseke Attila \"UDMR a abdicat\" de la acest minister, ce ar putea fi ocupat de către colegul lor, Cristian Rădulescu.

Ministrul Cseke Attila declara, în 13 iulie, că bugetul Sănătăţii are nevoie la rectificarea bugetară de patru miliarde de lei, cele mai mari probleme financiare fiind la CNAS, unde sunt necesare trei sferturi din suma totală pe care o va solicita MS. „În prezent, din bugetul pe Sănătate lipseşte suma de patru miliarde de lei. Ca să nu fie probleme până la sfârşitul anului, vom cere la rectificare această sumă. Cea mai mare parte a problemelor financiare se regăsesc în bugetul CNAS, unde vor merge trei pătrimi din suma totală”, declara atunci Cseke. În ciuda poziţiei acestuia, la rectificarea bugetară au fost alocaţi CNAS, prin MS, doar 341 milioane de lei, pentru plata arieratelor, precum şi 1,7 miliarde de lei credite de angajament petntru medicamente compensate şi gratuite.

DECLARAŢII. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu se poate face reformă „fără o susţinere financiară adecvată”. „Nu se poate să închizi spitale, dar să nu dai bani la ceea ce a rămas, să fie funcţional, să fie mai performant. Nu se poate ca problema Sănătăţii din România să fie considerată doar o problemă de aritmetică. Nu se poate să avem de fapt două ministere - CNAS şi MS”, a spus Kelemen. El a precizat că este nevoie de un buget mult mai consistent pentru Sănătate, în condiţiile în care România este ultima la acest capitol între ţările Uniunii Europene. Pe de altă parte, vicepremierul Marko Bela a arătat, la rândul său, că CNAS cheltuieşte banii \"fără scrupule\" şi fără un control eficient, iar MS este \"hulit\" şi indicat drept vinovat pentru gestionarea financiară a sistemului. Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, acesta declarând, în 25 iulie, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS \"ori se înţeleg\" şi \"pun ordine în cheltuieli\", ori pleacă de la cele două instituţii. Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie \"foarte rapid\". La rândul lor, medicii de familie spun că decizia lui Cseke este una realistă şi că problema principală este într-adevăr la Ministerul Finanţelor, care \"nu vede Sănătatea ca o investiţie importantă pentru viitor\". „Demisia lui Cseke mă surprinde, pentru că eu îl vedeam ca pe un om luptător, însă problemele invocate de el sunt destul de serioase. Este adevărat că niciodată nu a avut sprijin, aşa cum a precizat. Ideea că se luau decizii fără să fie consultaţi nu este nouă. (…) A investi în sănătatea unui popor înseamnă câştiguri pe termen lung. În România, însă, trăim din cârpeli”, a declarat reprezentantul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Sandra Alexiu. Sindicaliştii îl felicită pe Cseke pentru demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii şi consideră acest demers ca fiind „primul gest de onoare din istoria recentă a României, motivat de un interes colectiv”. „Cseke, prin demisia de onoare, reuşeşte să atragă în final atenţia asupra principalei probleme a sistemului sanitar românesc, şi anume lipsa banilor, spărgând linia de indiferenţă pe care politicienii au manifestat-o în ultimii 20 de ani faţă de sănătatea naţiunii. (…) Sperăm că Guvernul va înţelege semnificaţia unui astfel de gest şi va asigura finanţarea necesară pentru sistem, eliberând în felul acesta unităţile sanitare de sub povara intereselor politice, pentru binele tuturor cetăţenilor\", spun reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară. Liderul PC Daniel Constantin spune că Attila Cseke trebuie felicitat pentru că nu a acceptat să fie părtaş la îngroparea sistemului de sănătate, în timp ce colegul său de partid, vicepreşedintele Bogdan Diaconu, declară că udemeristul, \"groparul sănătăţii\", a luat cea mai bună decizie plecând. Liberalii consideră că demisia ministrului Sănătăţii era necesară, dar că \"vine cu mare întârziere\" şi apreciază că Sănătatea a devenit un teritoriu de dispute în Coaliţie, în prezent având câştig de cauză PDL. Liderul minoritaţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat că Cseke a făcut un lucru corect prin decizia de a demisiona din funcţia de ministru al Sănătăţii, apreciind că acest domeniu este subfinanţat. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, la rândul său, că demisia ministrului Cseke Attila poate fi explicată şi prin disputa acestuia cu preşedintele CNAS, Lucian Duţă.



12