Csibi Barna încinge spiritele în Ardeal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Csibi Barna încinge spiritele în Ardeal

Eveniment 22 Martie 2011 / 00:00 742 accesări

Funcţionarul Csibi Barna, care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu la Miercurea Ciuc, a declaranşat un adevărat conflict în zona Ardealului. Pe de o parte, Barna consideră că gestul său a fost unul „nevinovat”, spunând că nu înţelege de ce a fost tras la răspundere pe linie profesională. „Se pare că s-a făcut o legătură nu tocmai profesională între actul meu de liberă exprimare făcut în timpul meu liber şi această detaşare”, a spus Csibi Barna, care a mers, ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba. Mai mult, Csibi Barna a declarat că intenţionează să depună o contestaţie la decizia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a-l transfera la Administraţia Finanţelor Publice Abrud. Întrebat dacă ar repeta gestul prin care l-a „spânzurat” simbolic pe Avram Iancu, Csibi Barna a răspuns afirmativ, menţionând că „toată lumea are dreptul la liberă exprimare în România”. Pe de altă parte, detaşarea sa nu a fost văzută cu ochi buni la Abrud, unde aprox. o sută de persoane au protestat, ieri, în faţa statuii lui Avram Iancu, faţă de gestul lui Csibi Barna, cerând revocarea ordinului prin care acesta a fost detaşat la Abrud. Oamenii au cântat melodii patriotice şi au spus că acţiunea lor este un protest faţă de „gestul antinaţional” al lui Csibi Barna. De asemenea, primarul din Abrud, Tiberiu Raţiu, a declarat că este mulţumit că Csibi Barna nu a mai venit la Abrud, deoarece astfel s-a evitat izbucnirea unor conflicte în localitate. „Bine că am din nou linişte în oraş”, a spus Tiberiu Raţiu.

„Extremistul” Csibi Barna nu este „înghiţit” nici de Opoziţia din România, care doreşte să iniţieze, zilele acestea, o petiţie naţională împotriva şefului ANAF, Sorin Blejnar, după ce acesta l-a mutat pe Barna, angajat al DGFP Harghita, timp de şase luni, la Abrud, considerând că acesta este un gest de sfidare şi provocare. Mai mult, parlamentarii USL au semnat o solicitare adresată preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, de demitere a lui Csibi Barna. Liderul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că USL va continua demersurile în Parlament pentru lămurirea poziţiilor oficiale ale oficialilor maghiari „inacceptabile faţă de integritatea noastră teritorială” şi a adăugat că Traian Băsescu şi Viktor Orban „sunt un fel de Ben Ali şi Gaddafi ai Estului”. La rândul său, liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat că gestul lui Barna este incalificabil şi a readus aminte că acelaşi personaj i-a cerut, anul trecut, paşaportul preşedintelui Traian Băsescu când acesta a vizitat Ţinutul Secuiesc. „De ce oare nimeni din cercul puterii nu a reacţionat la un gest de sfidare a României?”, s-a întrebat Haşotti.



12