La aproape trei luni de când a intrat în vizorul colegilor lui de breaslă din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, procurorul Vasile Balaican, de la Parchetul Tribunalului Constanţa, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-l pensioneze. Solicitarea magistratului a fost admisă la sfârşitul săptămânii trecute, CSM urmând să înainteze preşedintelui României propunerea de eliberare din funcţie a lui Vasile Balaican, prin pensionare. Amintim că, luna trecută, Vasile Balaican a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie, care au început urmărirea penală împotriva magistratului pentru trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, Balaican ar fi fost denunţat de un constănţean pe care un alt procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa îl anchetează pentru înşelăciune. Acesta susţine că Balaican i-ar fi spus că poate interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul unei secţii din Constanţa, care efectua o parte din actele de urmărire penală în dosar, pentru a-l ajuta să obţină o soluţie favorabilă.
2.000 DE EURO MITĂ Conform DNA Constanţa, Balaican ar fi menţionat că are influenţă asupra poliţistului respectiv, însă îi putea face acest serviciu denunţătorului numai în schimbul sumei de 2.000 de euro. Potrivit unor surse, tranzacţia ar fi avut loc chiar în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. DNA nu a precizat ce s-a întâmplat după efectuarea plăţii şi de ce afacerea a picat, iar denunţătorul s-a decis să-l „dea în gât” pe Balaican. Pe 13 decembrie 2013, procurorii anticorupţie au percheziţionat biroul lui Balaican. Acesta a fost audiat de colegii de breaslă în aceeaşi zi. La scurtă vreme de la demararea anchetei, DNA Constanţa a cerut instanţei supreme strămutarea dosarului lui Vasile Balaican la o altă Curte de Apel din România, în afară de cea de la Constanţa, la care să se judece cauza, în situaţia în care procurorul va fi deferit justiţiei. Solicitarea a fost respinsă.