CSM Medgidia a pierdut în ultima secundă la Cluj!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-13: U. Cluj - CSM Medgidia 26-25

CSM Medgidia a pierdut în ultima secundă la Cluj!

Sport 15 Decembrie 2008 / 00:00 624 accesări

Ultima etapă a turului Ligii Naţionale de handbal masculin a adus o înfrîngere greu de digerat pentru CSM Medgidia. Formaţia antrenată de Ion Crăciun şi Mihai Neacşu a evoluat, sîmbătă, pe terenul Universităţii Cluj, în faţa căreia a cedat în ultima secundă! Gazdele au început mai bine şi au încheiat jumătatea partidei în avantaj, 13-9. După reluare, CSM Medgidia a declanşat cursa de urmărire şi eforturile oaspeţilor s-au materializat cu cinci secunde înaintea finalului, cînd Cazan a pătruns şi a egalat, 25-25. Elevii lui Liviu Jurcă au repus mingea rapid, iar Senocico a fost blocat în extremă. S-a auzit sirena de final, astfel că gazdelor le rămînea o aruncare de la 9 m drept ultima şansă de a bifa victoria. Arbitrii Stark şi Ştefan au deschis unghiul gazdelor şi au mutat infracţiunea pe inter, iar Radu Lazăr s-a dovedit extrem de inspirat, înscriind pe lîngă zid şi aducînd ambele puncte la Cluj. “Jucătorii mei s-au dăruit, dar este vizibil că mai avem multe lipsuri. Am făcut multe greşeli în situaţie de unu la unu cu portarul şi am ratat o aruncare de la 7 m, prin Bojinovic, exact cînd aveam mai multă nevoie de gol”, a declarat antrenorul principal al oaspeţilor, Ion Crăciun. Golurile formaţiei din Medgidia au fost înscrise de Mocanu 7g, Cazan 5g, Bojinovic 4g, Samoilă 4g, Gălan 3g, Kazic 1g şi Puşcaşu 1g. Campionatul LN se va relua pe 14 februarie 2009, cînd CSM Medgidia va evolua pe terenul lui HCM Constanţa, în prima etapă a returului.

Taguri articol


12