Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, echipa masculină de handbal CSM Medgidia (locul 10, 15p) are o sarcină imposibilă sîmbătă, cînd va da piept, în deplasare, cu una dintre candidatele la titlu. Elevii lui Ion Crăciun vor întîlni, de la ora 11.00, pe UCM Reşiţa (locul 2, 25p), într-o partidă contînd pentru etapa a 18-a a Ligii Naţionale. “Pare o misiune imposibilă, dar noi încercăm să facem o surpriză şi să luăm două puncte mari. Nu avem nimic de pierdut şi ne propunem în primul rînd să facem un joc bun. Avem nevoie însă de o mobilizare extraordinară, dar şi de un arbitraj corect. Am văzut meciul reşiţenilor cu Steaua şi, dacă nu-i ajută portarii, putem să le punem probleme”, a explicat antrenorul Ion Crăciun. Confruntată cu grave probleme financiare, gruparea din Medgidia a primit un sprijin important din partea Consiliului Judeţean Constanţa, reuşind să achite o mare parte din datorii, dar şi restanţele salariale pe luna ianuarie. Din păcate, Miodrag Kazic şi-a păstrat poziţia, părăsind echipa după ce şi-a primit restanţele financiare. “Am rămas fără Kazic şi sper ca la meciul de la Reşiţa să nu mai avem alte probleme de efectiv. Dinescu şi Musteaţă au acuzat unele probleme medicale şi s-au antrenat separat, dar probabil că vor juca”, a adăugat Crăciun. De partea cealaltă, UCM Reşiţa nu se va putea baza pe serviciile a doi jucători importanţi, Butulja şi Pasic. Partida va fi arbitrată de cuplul Adrian Barbu şi Sorin Nica, ambii din Piteşti.