CSM Medgidia, succes fără emoţii pe terenul lui Dinamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-7: Dinamo Baumit - CSM Medgidia 25-26

CSM Medgidia, succes fără emoţii pe terenul lui Dinamo

Sport 05 Noiembrie 2007 / 00:00 730 accesări

Formaţia masculină de handbal CSM Medgidia a confirmat forma bună pe care o traversează, furnizînd surpriza etapei 7-a a Ligii Naţionale. Echipa pregătită de Ion Crăciun s-a impus ieri, în faţa lui Dinamo, cu 26-25, la Buzău, acolo unde dinamoviştii îşi susţin meciurile de pe teren propriu în acest sezon. Medgidia a condus timp de jumătate din primă repriză, însă Dinamo a revenit şi s-a desprins la 10-6. O revenire spectaculoasă a oaspeţilor în final de repriză a făcut ca la jumătatea partidei scorul să fie egal, 10-10. CSM Medgidia a controlat jocul în repriza secundă de la un capăt la altul, diferenţa cea mai mare înregistrîndu-se în min. 52 (23-19) şi 57 (25-21). S-a încheiat în cele din urmă 26-25 pentru CSM Medgidia, fără însă ca Dinamo să ameninţe succesul oaspeţilor. “Mă bucur că am reuşit să depăşim momentele grele prin care am trecut în startul campionatului. Băieţii s-au luptat pentru fiecare minge şi vreau să-i felicit. Jucăm din ce în ce mai bine şi rezultatele bune nu puteau să întîrzie la nesfîrşit”, a declarat antrenorul Ion Crăciun. Golurile formaţiei din Medgidia au fost înscrise de Răzvan Răpciugă 8g, Dinescu 5g, Murtaza 5g, Savenco 5g, Cazan 1g, Marian Răpciugă 1g, Musteaţă 1g. Au mai jucat Tudor, Mocanu, precum şi portarii Vasile, Coadă şi Şelaru.

Rezultatele etapei a şaptea: Ştiinţa Bacău - HCM Constanţa 23-22; Romvag Caracal - HC Odorhei 23-30; Bucovina Suceava - Uztel Ploieşti 31-21; Dinamo - CSM Medgidia 25-26; Poli Timişoara - Pandurii Tg. Jiu 27-22; Steaua - Minaur 39-33; UCM Reşiţa - CSM Oradea 36-31.

Taguri articol


12