Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, ieri, proiectul de Cod Civil, dar a adus o serie de amendamente, precum recunoaşterea concubinajului şi efectele ruperii logodnei. Membrii CSM au considerat că la ora actuală, se impune reglementarea concubinajului, cu recunoaşterea posibilităţii părţilor de a încheia convenţii civile cu privire la bunurile dobîndite. De asemenea, în opinia membrilor CSM, instituţia logodnei ar trebui regîndită, în ceea ce priveşte condiţiile încheierii şi efectele pe care aceasta le produce. Una dintre cele mai importante schimbări produse este cea a eliminării dispoziţiilor care sînt de natură să constrîngă părţile la încheierea căsătoriei. Noutăţile legislative care vizează concubinajul au provocat reacţii diferite. „Mi se pare normal că după zece ani petrecuţi împreună cu prietena mea, legătura dintre noi să fie similară unei căsnicii. Nu văd de ce ar avea cineva obiecţii faţă de această prevedere legislativă. Dacă cele două persoane care trăiesc în concubinaj sînt de acord să încheie aceste convenţii şi nu lezează interesele nimănui, nu văd care ar fi problema”, a declarat Mihai Turcu, în vîrstă de 28 de ani, din Constanţa. „Nu cred că este benefică această noutate legislativă pentru simplul motiv că tinerilor li se spune în acest fel că e în regulă să trăiască în concubinaj şi să renunţe la ideea de a se căsători”, crede constănţeanca Mihaela Vîntu, de 34 de ani. Poziţia CSM a stîrnit reacţii şi în rîndul Bisericii. „Din punct de vedere creştin, concubinajul nu poate fi reglementat. Trebuie să îţi asumi familia pe care o întemeiezi şi singurul mod prin care poţi să faci acest lucru este să te căsătoreşti în faţa lui Dumnezeu. Nu cred că mesajul pe care legiuitorii îl transmit prin această prevedere legislativă este unul benefic pentru comunitate, dar ne-am obişnuit să ni se spună că o lege nu trebuie să fie neapărat morală, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o greşeală”, a declarat preotul paroh Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului. În opinia judecătorului Dan Lupaşcu, membru al CSM, proiectul de Cod Civil este unul bun, deşi actul normativ va impune înfiinţarea unor instituţii. CSM a formulat anumite obiecţiuni de principiu, în urma consultării cu instanţele, inclusiv cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).