Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a înaintat Ministerului Muncii o propunere de amendament la proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, care vizează neincluderea în baza de calcul pentru contribuţiile sociale a sumelor virate la fondurile de pensii facultative. Potrivit legislaţiei, contribuţiile la fondurile de pensii facultative sunt deductibile pentru fiecare participant din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia. Reamintim că, începând cu anul 2009, se aplică un prag de deductibilitate pentru pensiile private facultative de 400 de euro pe an, pentru angajat, şi 400 de euro pe an pentru angajator. Prin misiunea şi atribuţiile sale, CSSPP pune în aplicare prevederile legilor aflate în vigoare, deciziile factorilor politici şi strategia guvernului în domeniul reformării sistemului de pensii din România. Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele nete ale celor 13 fonduri de profil totalizează 204,04 milioane de lei, avansul faţă de decembrie 2008 fiind de 142,1%. Pe Pilonul III contribuie 187.172 persoane, cu peste 24% mai mult faţă de decembrie 2008.