CSU Neptun a pierdut onorabil la Ploieşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin / Liga Națională, etapa a 26-a: CSM PLOIEȘTI - CSU NEPTUN CONSTANȚA 30-25

CSU Neptun a pierdut onorabil la Ploieşti

Sport 22 Aprilie 2015 / 00:00 752 accesări

În ciuda oboselii acumulate în urma deplasării la Ploieşti chiar în ziua meciului, CSU Neptun Constanţa a avut o prestaţie onorabilă în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal feminin. Echipa pregătită de Ion Crăciun și Florin Cazan a cedat, ieri, în fieful celor de la CSM Ploiești, în etapa a 26-a, scor 25-30 (13-15), la capătul unei întâlniri echilibrate. Constănţencele au făcut o primă repriză bună, fiind mai mereu în avantaj pe tabela de marcaj, iar cu cinci minute înainte de pauză conduceau cu 13-11. Gazdele au marcat însă de patru ori consecutiv şi au intrat la cabine cu un avans de două lungimi, 15-13. La reluare, s-a mers cap la cap până cu 12 minute înainte de final, când scorul era egal, 22-22. Cinci goluri consecutive al ploieştencelor au decis soarta partidei, iar CSU Neptun nu a mai avut forţa de a reveni pe final. Pentru CSU Neptun au marcat: Enescu 8 goluri, Strahan 4g, Bărbos 4g, Ivan 4g, Stoian 4g și Toma 1g. În aceste condiţii, CSU Neptun a încheiat sezonul regulat pe locul 12 şi va evolua în turneul play-out, cu obiectivul de a evita retrogradarea. Conform regulamentului, ultimele şase clasate vor aborda play-out-ul cu punctele acumulate în meciurile directe şi vor juca după sistemul tur-retur.

Celelalte rezultate ale etapei: HC Zalău - HC Rm. Vîlcea 34-25, Unirea Slobozia - HCM Roman 25-29, SCM Craiova - Corona Brașov 28-27, U Cluj - HCM Baia Mare 27-38, Mureșul Tg. Mureș - Cetate Deva 24-30, Dunărea Brăila - CSM București 24-36.

Clasament: 1. HCM Baia Mare 72p, 2. CSM București 71p, 3. Corona Brașov 60p, 4. SCM Craiova 52p, 5. HCM Roman 47p, 6. HC Zalău 40p, 7. Dunărea Brăila 37p, 8. CSM Ploiești 37p, 9. HCM Rm. Vâlcea 29p, 10. Cetate Deva 27p, 11. U. Cluj 26p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 20p, 13. Unirea Slobozia 18p, 14. Mureșul Tg. Mureș 0p.



12