Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța a reușit duminică, în etapa a 14-a a Ligii Naționale, o nouă partidă bună în fața unui adversar superior valoric, însă nu s-a putut bucura la final de victorie. Punctul din meciul cu Cetate Deva, scor 22-22 (11-12), este prea puțin raportat la modul în care s-au desfășurat ostilitățile în ultimele 30 de minute, dar aduce un plus de încredere că echipa are puterea de a se lupta cu orice adversar. Neptunul a pierdut două puncte cu Deva, dar a câștigat o jucătoare, Paula Vișan, fosta portăriță de la HCM Roman demonstrând în repriza a doua că poate ajuta echipa de pe litoral să rămână pe prima scenă a handbalului feminin românesc.
„Am spus de la început că Paula este o jucătoare cu experiență, care poate face diferența. Dacă am fi câștigat acest meci, s-ar fi datorat inspirației, mobilizării. Un portar bun, de care aveam nevoie și acum se pot completa cele două jucătoare pe care le avem pe acest post. Sperăm să reușim să mai aducem și o jucătoare pentru linia de nouă metri. Dacă nu, ne vom bate mai departe cu ce avem și sperăm să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat antrenorul principal al echipei constănțene, Ion Crăciun. Acesta a fost mulțumit la final de evoluția per ansamblu a echipei, deși, cu mai multă atenție pe cele două faze, CSU Neptun ar fi putut obține toate punctele puse în joc. „Fetele s-au dăruit, chiar dacă au greșit mult. Mi-a fost teamă de Ivan, care și-a dorit mult să joace foarte bine în această partidă (n.r. - a venit de la Deva), dar a făcut multe greșeli. Nici Larisa (n.r. - Tămaș) nu s-a ridicat la nivelul la care eu o aștept și o mai aștept încă”, a mai spus tehnicianul Neptunului.
În ultimele două partide ale etapei a 14-a, HCM Baia Mare a învins fără probleme pe SCM Craiova, scor 28-15, iar Corona Brașov a dispus, scor 22-21, de CSM Ploiești. Clasament: 1. HCM Baia Mare 39p, 2. CSM București 35p (golaveraj: 403-288), 3. Corona Brașov 35p (396-304), 4. SCM Craiova 33p, 5. HCM Roman 26p, 6. Dunărea Brăila 24p, 7. CSM Ploiești 18p, 8. HCM Rm. Vâlcea 17p, 9. Zalău 16p, 10. Cetate Deva 14p, 11. Unirea Slobozia 11p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 10p, 13. U. Cluj 8p, 14. Mureșul Tg. Mureș 0p.