În etapa a 21-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CSU Neptun Constanţa va întâlni sâmbătă, în deplasare, de la ora 11.00, pe HCM Rm. Vîlcea, o altă echipă care luptă, în acest sezon, pentru menţinerea în primul eşalon. Chiar dacă vine după o serie de cinci jocuri fără victorie, iar în acest sezon nu a obţinut decât un singur punct în deplasare, Neptunul speră să spargă gheaţa chiar la Rm. Vîlcea. Cele trei puncte ar putea menţine Constanţa în lupta pentru locul 9, chiar dacă pentru acest lucru Sheiko şi compania ar trebui să câştige ultimele două partide din sezonul regulat, iar Craiova să piardă de fiecare dată. „Mergem la victorie şi mi-aş dori să reuşim. Sperăm la locul 9 până în ultima clipă. Sunt convins că şi gazdele îşi doresc acelaşi lucru, mai ales că pentru ele va fi ultimul meci de pe teren propriu”, a declarat antrenorul principal al echipei constănţene, Ion Crăciun.
Vineri, în primele meciuri ale etapei, s-au înregistrat rezultatele: HC Zalău - Cetate Deva 22-17 şi HCM Roman - Corona Braşov 27-24. Restul meciurilor se vor desfăşura după următorul program - sâmbătă, ora 10.00: CSM Ploieşti - Dunărea Brăila; duminică, ora 11.30: CSM Bucureşti - SCM Craiova (Digi Sport 1); miercuri, 12 martie, ora 19.45: HCM Baia Mare - U. Jolidon Cluj. Clasament: 1. HCM Baia Mare 57p, 2. Corona Braşov 49p, 3. HCM Roman 40p, 4. Dunărea Brăila 38p, 5. U. Cluj 36p, 6. HC Zalău 34p, 7. CSM Bucureşti 27p, 8. Cetate Deva 24p, 9. SCM Craiova 19p, 10. CSU NEPTUN CONSTANŢA 14p, 11. CSM Ploieşti 13p, 12. HCM Rm. Vîlcea 3p.