Echipa CSU Neptun Constanţa a câştigat, scor 24-16 (10-6), meciul cu HCM Rm. Vîlcea, din prima etapă a turneului pentru locurile 10-12 al Ligii Naţionale de handbal feminin, disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor. În continuare fără Andreea Enescu (accidentată), Neptunul a mizat şi în această partidă pe o apărare agresivă, bine organizată, ajutată în multe situaţii de intervenţiile bune ale portăriţelor Petrescu şi Dumanska. Constănţencele s-au aflat la cârma jocului încă din primele minute, lucru vizibil şi pe tabela de marcaj. Sheiko şi Tiron au fost şi de această dată principalele marcatoare în tabăra constănţeană, iar după primele 30 de minute, tabela indica un avans de patru goluri pentru Neptun, scor 10-6. Echilibrul s-a rupt definitiv în primele zece minute ale părţii secunde, iar până la final, diferenţa a crescut constant, Constanţa având un avans de zece lungimi în min. 59, 24-14. S-a încheiat 24-16 pentru CSU Neptun, care obţine primele trei puncte în lupta pentru locul 10, singurul care oferă linişte în finalul campionatului. Pentru CSU Neptun au marcat: Sheiko 8g, Tiron 6g, Tămaş 3g, Mărginean şi Ionescu - câte 2g, Motei, Toma şi Orsivschi - câte 1g.
„Şi în campionat am avut jocuri bune cu vâlcencele. Mai sunt trei meciuri, fiecare cu importanţa lui. Îmi este frică de accidentări, pentru că nu avem jucătoare suficiente. Sperăm să o recuperăm şi pe Andreea Enescu, pentru că avem nevoie de experienţa ei. Vom lupta până la capăt”, a declarat antrenorul principal al formaţiei constănţene, Ion Crăciun.
Rezultatele partidelor de sâmbătă, din faza a doua a play-off-ului LN de handbal feminin - etapa a 2-a, turneul locurilor 1-3: HC Dunărea Brăila - ASC Corona 2010 Braşov 19-33; turneul locurilor 4-6: HCM Roman - U. Jolidon Cluj 31-27; play-out, turneul locurilor 7-9: SCM Craiova - CSM Bucureşti 33-30.