În ultima partidă oficială disputată în acest an, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța a suferit o nouă înfrângere, de această dată pe teren propriu și în fața unei formații, CSM Ploiești, pe care, la fel de bine, ar fi putut să o învingă. Cu un joc... modest atât în apărare, cât și în atac, CSU Neptun a cedat în etapa a 13-a a Ligii Naționale, scor 20-25 (9-14), în fața unei echipe CSU Ploiești care nu a impresionat, dar a greșit mult mai puțin. În schimb, câteva handbaliste din primul șapte al Neptunului nu au făcut față oaspetelor, iar după un început promițător, în care au condus până în min. 16, scor 6-5, au cedat, treptat, inițiativa. Oaspetele s-a desprins între minutele 20-27, de la 8-7 la 13-7, iar la pauză tabela indica un avans de cinci lungimi, scor 14-9 pentru actuala echipă a lui Alla Sheiko, din nou una dintre cele mai bune handbaliste de pe teren. După 18-11 pentru Ploiești în min. 38, Constanța a părut că poate recupera treptat din handicap și oferi un final tensionat, scorul în min. 52 fiind doar 20-17 pentru Ploiești. Din păcate, prahovencele au gestionat bine ultimele minute și s-au impus cu 25-20, obținând trei puncte foarte importante. „Știam că va fi un meci greu, dar era unul de câștigat. Când te depășește valoarea individuală a echipei adverse, asta este. Știam tot ce face Ploieștiul, dar de la a ști până la a face este distanță mare. Nu poți sta în prima ligă cu doar trei sau patru jucătoare și restul - însoțitoare”, consideră antrenorul principal al formației constpănțene, Ion Crăciun.
Pentru CSU Neptun au marcat: Enescu 7g (1x7m), Tămaș 6g, Iovănescu 4g, Toma 2g (1x7m), Mărginean 1g.
Celelalte rezultate: HCM Rm. Vîlcea - HC Zalău 28-25, CSM București - Dunărea Brăila 35-26, HCM Baia Mare - U. Cluj 35-26, Cetate Deva - Mureșul Tg. Mureș 34-26. Partida Corona Brașov - SCM Craiova se va desfășura la 19 noiembrie (ora 18.00), iar meciul HCM Roman - Unirea Slobozia va avea loc la 20 noiembrie. Clasament: 1. HCM Baia Mare 36p, 2. SCM Craiova 33p, 3. CSM București 32p*, 4. Corona Brașov 29p, 5. Brăila 21p, 6. Roman 20p, 7. Ploiești 18p, 8. Zalău 16p, 9. Rm. Vîlcea 14p, 10. Cetate Deva 13p, 11. Slobozia 12p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 9p, 13. Cluj 8p, 14. Tg. Mureș 0p. (*echipa CSM București a fost penalizată cu un punct - nerespectare regulament).