După o serie bună de meciuri în acest an, care au readus echipa CSU Neptun Constanţa pe linia de plutire, handbalistele pregătite de Ion Crăciun şi Florin Cazan se află în faţa unei noi partide foarte importante. Sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor, CSU Neptun (locul 10, 13 puncte) va întâlni pe SCM Craiova (locul 9, 16p), una dintre contracandidatele la evitarea retrogradării. Cele două echipe sunt despărţite de numai trei puncte, iar un eventual succes al Neptunului ar propulsa echipa constănţeană, pentru prima oară în acest campionat, pe locul 9 în clasament. O poziţie mai convenabilă înaintea play-out-ui, la care conducerea tehnică a Neptunului spera încă din luna decembrie... „Cu acest gând am plecat în acest an. Ne aşteaptă un meci important, împotriva unei formaţii cu multe jucătoare experimentate, dar şi noi am crescut în joc. Sperăm să profităm de momentul bun şi să obţinem un nou succes. Cred că ne-am revenit şi fizic după ultimele meciuri şi, din fericire, nu sunt probleme de efectiv. Vrem să oferim suporterilor o nouă victorie şi, pe această cale, îi invit din nou la Sala Sporturilor pentru a ne încuraja, aşa cum au făcut-o la partida cu Zalău“, a declarat antrenorul Ion Crăciun.
Restul meciurilor se vor desfăşura după următorul program - sâmbătă: CSM Ploieşti - HC Zalău (ora 11.00), HCM Rm. Vîlcea - Corona Braşov (ora 11.00), CSM Bucureşti - CSM Cetate Deva (ora 12.00, Digi Sport 1), HCM Baia Mare - HCM Roman (ora 15.00, Digi Sport 1). Partida Dunărea Brăila - U. Jolidon Cluj, scor 26-25, s-a disputat vineri.
Clasament: 1. HCM Baia Mare 45p, 2. Corona Braşov 40p, 3. HCM Roman 31p, 4. Dunărea Brăila 29p, 5. U. Jolidon Cluj 27p, 6. HC Zalău 25p, 7. CSM Bucureşti 22p, 8. Cetate Deva 21p, 9. SCM Craiova 16p, 10. CSU NEPTUN CONSTANŢA 13p, 11. CSM Ploieşti 10p, 12. HCM Rm. Vâlcea 3p.