Echipa de handbal feminin CSU Neptun Constanţa continuă seria partidelor de verificare dinaintea Sărbătorilor de Iarnă. După două întâlniri cu Dunărea Brăila, ambele disputate săptămâna trecută, la Constanţa, formaţia pregătită de Florentin Pera va participa, Brăila, la cea de-a doua ediţie a Cupei “Dunărea“, alături de echipa gazdă Dunărea, de Oţelul Galaţi, de CSM Ploieşti şi divizionara A CSM Unirea Slobozia. CSU Neptun va întâlni, astăzi, de la ora 17.00, pe CSM Ploieşti (locul 6 în Liga Naţională după primele 8 etape), iar joi va disputa două partide, de la ora 11.00 cu Oţelul Galaţi (locul 2 în LN), iar de la ora 17.00 cu HC Dunărea Brăila (locul 3 în LN).
„Un turneu foarte bun, cu echipe foarte bune ale campionatului. Din păcate, acesta ne prinde puţin descoperiţi, pentru că avem unele probleme de efectiv, Iovănescu şi Sheiko fiind accidentate şi nu vor face deplasarea. Din această cauză nu putem deplasa decât 13 jucătoare. Sperăm însă să avem o comportare cât mai bună. Rezultatele ne interesează mai puţin, important va fi ca echipa să aibă cât mai multe jocuri în picioare, să se omogenizeze cât mai bine, mai ales că acest lucru nu s-a putut face la începutul sezonului“, a precizat directorul executiv al clubului constănţean, Paul Alexe. Deşi este o perioadă în care se pot face cu greu transferuri, majoritatea jucătoarelor fiind sub contract, CSU Neptun va încerca să-şi îmbunătăţească lotul. „Este dificil să găseşti jucătoare bune în această perioadă, însă căutăm şi vom vedea ce putem face. Oricum, ne interesează doar jucătoare peste media actuală, care să poată oferi cel puţin concurenţă handbalistelor pe care le avem în lot“, a mai declarat oficialul constănţean.