CSU Neptun pregăteşte a doua parte a sezonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin

CSU Neptun pregăteşte a doua parte a sezonului

Sport 19 Decembrie 2011 / 00:00 521 accesări

Profitând de pauza luată de Liga Naţională de handbal feminin, datorată de a 20-a ediţie a Campionatului Mondial, CSU Neptun Constanţa pregăteşte cu maximă seriozitate a doua parte a sezonului. După o perioadă de acumulări, cu antrenamente pe plajă şi în sala de forţă, în care s-a dorit ca handbalistele pregătite de Florentin Pera să câştige la capitolul pregătire fizică, unul din cauza căruia echipa a avut mult de suferit în primele opt etape, s-a trecut şi la antrenamentele în sală, desfăşurate în special la Cumpăna.

„Suntem pe drumul cel bun cu pregătirea şi sper să o ţinem tot aşa. Echipa a mai câştigat fizic şi sper să câştigăm cât mai mult şi din punct de vedere al relaţiilor de joc. Avem nevoie de omogenizare“, a explicat antrenorul Florentin Pera. Pentru CSU Neptun au urmat două partide de verificare în compania Dunării Brăila (locul 3 în campionat, fără înfrângere), în care cele două echipe şi-au împărţit victoriile: 32-25 pentru Brăila, respectiv 28-27 pentru CSU Neptun.Tehnicianul Florentin Pera a rulat întregul lot avut la dispoziţie, mai puţin Alexandra Iovănescu - accidentată. Cu această ocazie la CSU Neptun a debutat şi ucraineanca Yana Sitenko. În vârstă de 22 de ani, aceasta evoluează pe postul de portar, are 1,86 m şi se află momentan în probe. Ea a ajuns la Constanţa la recomandarea unei alte ucrainience din lotul Neptunului, Anna Sheiko, dar şi după ce conducerea a solicitat mai multe referinţe de la impresari.

„Ar fi o soluţie pentru noi ţinând cont că nu o avem decât pe Petrescu şi junioara Monica Rusu, după ce Raluca Avram a cerut întreruperea contractului. A jucat bine cu Brăila, dar vrem să o mai vedem şi la următorul turneu. Sper să confirme şi să rămână“, a mai declarat Pera. CSU Neptun va continua pregătirea la Constanţa, iar pe 21 şi 22 decembrie va participa la un turneul amical la Brăila, alături de echipa gazdă, CSM Ploieşti, Oţelul Galaţi şi posibil CSM Unirea Slobozia. Pe 28 şi 29 decembrie, CSU Neptun va disputa alte jocuri de verificare în cadrul Memorialului “Constantin Tiţa“ de la Rm Vîlcea, alături de campioana Oltchim, Corona Braşov şi HCM Roman. LN de handbal feminin se va relua pe 14 ianuarie, când CSU Neptun va primi replica echipei SCM Craiova. CSU Neptun ocupă locul 11 în clasament, cu 5 puncte.



12