Duminică, de la ora 11.00, în etapa a 10-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CSU Neptun Constanța va întâlni, în deplasare, pe CSM Slobozia. Deși este o nou-promovată, Unirea Slobozia s-a dovedit o echipă redutabilă pe teren propriu, reușind să câștige toate cele trei partide împotriva formațiilor care vor lupta, cel mai probabil, în play-out: 23-22 cu HCM Rm. Vîlcea, 28-25 cu Mureșul Tg. Mureș și 29-25 cu U. Cluj. A pierdut însă de fiecare dată în fața echipelor din prima jumătate a clasamentului, iar în deplasare nu a impresionat în nicio întâlnire. „Au un antrenor cu multă experiență, un lot întărit față de cel care a reușit promovarea, iar în fața propriilor suporteri au obținut victorii foarte importante în economia clasamentului. Se pare că reușesc să fructifice avantajul terenului propriu, dar sperăm să le dăm peste cap planurile de data aceasta. Există un moral foarte bun după victoria cu Zalăul, iar o nouă victorie cu Slobozia ne-ar ajuta foarte mult în continuare”, a declarat Eden Hairi, unul dintre oficialii clubului constănțean. Pentru acest meci, antrenorul Ion Crăciun va încerca să mizeze mai mult și pe Alexandra Iovănescu. Chiar dacă nu este încă refăcută complet din punct de vedere medical, noul pivot al Constanței poate aduce un plus în jocul pe atac al Neptunului.
Programul celorlalte partide ale etapei - sâmbătă: SCM Craiova - CSM Ploiești (ora 11.00, Digi Sport 2), HC Zalău - Corona Brașov (ora 12.30, Digi Sport 2); duminică: CSM București - HCM Roman (ora 11.00), U. Cluj - CSM Cetate Deva (ora 11.00), Mureșul Tg. Mureș - HCM Rm. Vîlcea (ora 17.00). Meciul Dunărea Brăila - HCM Baia Mare, scor 21-30, a avut loc miercuri. Clasament: 1. HCM Baia Mare 27p, 2. SCM Craiova 24p, 3. Corona Brașov 22p, 4. CSM București 20p*, 5. Brăila 18p, 6. Roman 17p, 7. Zalău 12p, 8. Deva 10p, 9. Slobozia 9p (golaveraj: 217-246), 10. CSM Ploiești 9p (203-235), 11. Rm. Vîlcea 8p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 6p, 13. Cluj 5p, 14. Tg. Mureș 0p. (*echipa CSM București a fost penalizată cu un punct - nerespectare regulament).