Echipa de handbal feminin CSU Neptun Constanța a obținut un succes foarte important în lupta pentru menținerea în primul eșalon, impunându-se cu 30-22 (12-10) pe terenul formației Mureșul Tg. Mureș. Deși meciul s-a disputat de-abia în cadrul etapei a doua a Ligii Naționale, cele trei puncte pot conta mult în economia clasamentului, mai ales că au fost obținute în fața unei contracandidate la supraviețuirea pe prima scenă. Mai experimentate, cu o apărare foarte bine pusă la punct și, nu în ultimul rând, cu un portar care a făcut uitat, măcar pentru 60 de minute, faptul că nu are concurență pe post, handbalistele pregătite de Ion Crăciun și Florin Cazan s-au aflat mereu la conducere pe tabela de marcaj: 3-1, 5-3, 8-6, 10-8 și apoi 12-10 la pauză. În partea secundă, CSU Neptun s-a distanțat încet, dar sigur pe tabelă, iar după 21-16 în min. 45 a încheiat partida cu un avans clar, 30-22. „Un meci bun, pe care l-am controlat tot timpul. Mai avem însă de muncit mai ales la capitolul omogenitate. Sunt trei puncte foarte importante, mai ales că vor urma partide foarte, foarte grele“, a precizat antrenorul secund Florin Cazan. De precizat că în acest meci au evoluat pentru formația de pe litoral și două jucătoare de 17 ani, interul stânga Căldare Bianca și portarul Andra Sandu, ambele având dublă legitimare cu CSȘ 1 Constanța. Pentru CSU Neptun au marcat: Enescu 8g, Toma 7g, Tămaș și Mărginean - câte 4g, Bărbos 3g, Ivan 2g, Orșischi și Căldare - câte 1g.
Într-un meci disputat miercuri seară, HC Dunărea Brăila - HC Zalău 33-23. Ieri au mai avut loc partidele: ASC Corona Brașov - CSM Cetate Deva, HCM Roman - SCM Craiova, HCM Rm. Vîlcea - U. Jolidon Cluj.