Aflată la doar un pas de calificarea în sferturile de finală ale Cupei CEV la volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa speră într-o nouă victorie în faţa polonezelor de la PTPS Pila. Manşa retur a optimilor de finală ale competiţiei este programată în această seară, de la ora 20.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. După succesul din tur, din Polonia, scor 3:0, un singur set câştigat de voleibalistele constănţene rezolvă ecuaţia calificării, însă formaţia pregătită de Aleksandar Boskovic şi Constantin Alexe nu se mulţumeşte doar cu atât. „Nu uităm că PTPS Pila a jucat în Liga Campionilor şi a şi câştigat această competiţie. Au jucătoare care au obţinut rezultate bune până acum şi trebuie să fim foarte atenţi în acest meci. Nu cred că Pila va veni aici să piardă uşor acest meci sau să facă doar act de prezenţă. Nu am avut un meci greu acolo, dar cred că acum ele ştiu mai multe despre echipa noastră. Am încercat să le pregătesc pe fete şi moral şi cred că sunt hotărâte să facă totul pentru a obţine o nouă victorie în faţa polonezelor”, a declarat antrenorul Tomisului, Aleksandar Boskovic. Favorite la calificarea în sferturi, voleibalistele Tomisului ştiu ca va fi o partidă mult mai dificilă de această dată. „Nu ne aşteptăm să înfruntăm aceaşi echipă ca şi în Pila. Vor fi mai bine pregătite. Sper să reuşim să facem din nou o partidă bună”, a declarat Ivana Plchotova. „Ne trebuie un singur set pentru a ne califica, dar Pila este o echipă de renume, care a fost în topul echipelor europene. Cred că vor veni aici montate pentru o victorie şi pentru a câştiga setul de aur, care să le ducă mai departe în cupele europene. Am acumulat ceva oboseală în ultima perioadă, dar dorinţa de a obţine o nouă victorie este mult mai mare şi cred că nici nu vom simţi oboseala. Sper ca şi publicul să fie alături de noi pentru că avem nevoie de încurajările lor”, a spus şi căpitanul formaţiei constănţene, Claudia Gavrilescu. Pentru această partidă, CSV 2004 Tomis ar putea conta şi pe serviciile Elenei Prisecaru, care a redebutat deja la formaţia constănţeană în meciul cu CSU Metal Galaţi. „M-am reapucat de volei şi sunt din nou alături de Tomis. Am avut emoţii când am revenit pe teren pentru că nu mă aşteptam să intru într-un meci precum cel cu CSU Metal Galaţi. Nivelul echipei este mult mai ridicat acum şi ne aşteptăm să ne îndeplinim obiectivele”, a spus Prisecaru. Dacă va trece de Pila, formaţia constănţeană va înfrunta în sferturi învingătoarea din duelul Uralochka Ekaterinburg (Rusia) - Dauphines Cherleroi (Belgia), manşa retur fiind programată mâine. În partida tur, disputată în Belgia, rusoaicele s-au impus cu 3:1.