CSV 2004 Tomis a început returul în forţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1-12: CSV 2004 Tomis Constanţa - Dacia Mioveni 3-0

CSV 2004 Tomis a început returul în forţă

Sport 15 Decembrie 2008 / 00:00 540 accesări

Înscrisă în lupta pentru podium în acest sezon, formaţia CS Volei 2004 Tomis Constanţa a început excelent returul Diviziei A1 la volei feminin. Clasarea pe poziţia a patra la finalul turului nu le-a mulţumit pe elevele lui Aleksandar Boskovic, care s-au revanşat în cea de-a 12-a etapă (prima a returului) printr-o victorie categorică. Victimă le-a căzut formaţia de pe poziţia a opta, Dacia Mioveni, care a suferit sîmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, cea mai drastică înfrîngere de pînă acum, 3-0 (25-12, 25-16, 25-9). Rămase fără libero-ul Ioana Sanislav, oaspetele nu au reuşit să ţină piept mult mai titratelor adversare în niciunul dintre cele trei seturi. Diferenţa de valoare a fost evidentă în ultimul parţial, cînd tabela de marcaj a arătat un scor mai degrabă întîlnit în tenis şi mai puţin probabil în volei, constănţencele conducînd cu 15-0! „Este o victorie netă pentru noi, însă eu zic că a fost o reuşită fără glorie pentru că Dacia Mioveni este în reconstrucţie. Probabil cu două sau trei jucătoare de valoare lucrurile ar fi stat altfel în teren. Au două brazilience în teren, dar cred că sînt singurele brazilience care nu ştiu să dribleze”, a declarat directorul tehnic al Tomisului, Costinel Stan, care crede că lupta cea mai grea se va da în etapa viitoare, cînd Tomisul va juca la Tg. Mureş. „Meciul de la Tg. Mureş are o cu totul altă conotaţie. Această echipa s-a descurcat neaşteptat de bine în Cupa Challenge, a reuşit să smulgă în set în deplasare celor de la Rocheville Le Cannet şi păstrează şanse la calificare. Va fi un meci dificil acolo”, a spus Stan. Pentru CSV 2004 Tomis Constanţa au evoluat: Simanici - Cîrstoiu, Chiţigoi, Mahon, Livingston, Ciobanu şi Pristavu - libero; au mai evoluat: Necula, Bobi, Strîmbu şi Vîlcu.

Celelalte rezultate: Dinamo Bucureşti - Ştiinţa Bacău 3-0; Unic Piatra Neamţ - CSM Sibiu 3-0; SCM U. Craiova - Penicilina Iaşi 1-3; Rapid Bucureşti - CSU Tg. Mureş 1-3; CSU Metal Galaţi - CSM Lugoj 3-0.

Clasament

1. CSU Metal Galaţi 12 11 1 34: 4 23

2. CSV 2004 TOMIS 12 9 3 30:11 21

3. CSU Tg. Mureş 12 9 3 28:11 21

4. Unic Piatra Neamţ 12 9 3 28:14 21

5. Ştiinţa Bacău 12 8 4 27:13 20

6. Dinamo Bucureşti 12 8 4 25:14 20

7. Penicilina Iaşi 12 8 4 24:19 20

8. Dacia Mioveni 12 3 9 12:28 15

9. SCM U. Craiova 12 3 9 10:29 15

10. CSM Lugoj 12 2 10 10:33 14

11. CSM Sibiu 12 1 11 9:34 13

12. Rapid CFR 12 1 11 7:34 13



12