CSV 2004 Tomis a învins Bacăul şi a trecut pe primul loc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, etapa a 16-a: CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA - ŞTIINŢA BACĂU 3:1

CSV 2004 Tomis a învins Bacăul şi a trecut pe primul loc

Sport 04 Februarie 2013 / 00:00 602 accesări

CSV 2004 Tomis Constanţa este noul lider al campionatului feminin de volei, în urma victoriei, cu 3:1 (25:18, 19:25, 25:21, 25:23), obţinute, sâmbătă seară, în faţa fostei fruntaşe a clasamentului, Ştiinţa Bacău. Derby-ul campionatului a contat pentru etapa a 16-a a Diviziei A1 şi a opus finalistele celor două ediţii precedente. Câştig de cauză au avut campioanele, care au administrat băcăuancelor a doua înfrângere în 14 meciuri şi au trecut pe primul loc în clasament, având un punct în plus faţă de Ştiinţa. Formaţia lui Florin Grapă se poate consola doar cu performanţa de a fi prima care câştigă vreun set la Constanţa, în acest campionat!

Meciul disputat în Sala Sporturilor din Constanţa a început în nota de dominare a echipei gazdă, care a riscat serviciul, a profitat de erorile comise la preluare de adversare (în special de Rogojinaru şi Gaido) şi s-a detaşat constant pe tabela de scor. Majstorovic, Holness şi Neaga au realizat puncte din serviciu ori au înlesnit sarcina blocajului şi a contraatacurilor constănţene. De altfel, din cauza preluărilor slabe, Bacăul nu şi-a putut organiza cum trebuie jocul de atac, iar sarcina finalizării a rămas doar pe umerii puternicei bulgăroaice Kamenova.

Echipa oaspete şi-a îmbunătăţit jocul pe fileu odată cu intrarea experimentatei Herlea în locul lui Sosa, la începutul setului secund. Ştiinţa a profitat la rândul său de preluarea mai slabă a gazdelor, a acumulat un avantaj important încă din start (5:0, 7:1, 14:6) şi, în ciuda revenirii Tomisului (18:16), a egalat situaţia la seturi.

Gazdele şi-au dat seama care este cheia victoriei şi au apăsat din nou pe serviciu, încă din startul seturilor 3 şi 4. Neaga-Calotă a fost inspirată în construcţia fazelor pe mingi recuperate, a distribuit pasele pe toată lungimea fileului, iar Cazacu (cea mai bună jucătoare de pe teren), Butnaru sau Majstorovic au finalizat în momentele-cheie ale partidei. Nu în ultimul rând, trebuie subliniată contribuţia la victorie a publicului constănţean, cald şi entuziast, mereu alături de echipa sa favorită, atât la bine, cât şi în momentele grele din meci. Iar unul dintre acestea a fost chiar finalul partidei, în care vicecampioanele au revenit spectaculos de la 21:14 la 23:21 şi au salvat două mingi de meci!

Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga-Calotă - Lamb, Butnaru, Holness, Majstorovic, Cazacu şi Vujovic - libero; Ştiinţa Bacău (antrenori Florin Grapă şi Aurel Cazacu): Miclea-Grigoruţă - Iosef, Sosa, Sobo, Kamenova, Rogojinaru şi Gaido - libero (au mai jucat: Breban, Staelens, Herlea şi Bălţatu).

DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Victoria este rezultatul unei săptămâni de muncă, în care am pregătit foarte bine meciul. Cred că s-a văzut şi astăzi (n.r. - sâmbătă) că suntem în formă foarte bună” - Elena Butnaru (jucătoare CSV 2004 Tomis).

„Ne aşteptam la o victorie, pentru că jucam acasă, în faţa propriilor suporteri, iar Bacăul nu ne-a învins niciodată aici. Am câştigat, suntem pe primul loc, dar am realizat numai o parte a obiectivului propus. Lupta pentru titlu continuă” - Marina Vujovic (jucătoare CSV 2004 Tomis).

„Este o victorie extraordinară, am câştigat trei puncte şi am trecut pe primul loc. Sunt eforturi foarte mari pe care le depun cele doar şapte fete care sunt acum apte de joc şi le felicit pentru această victorie foarte importantă. Sperăm să ni se alăture cât mai curând şi cele două jucătoare accidentate (n.r. - Gavrilescu şi Sevarika) şi să ne îndeplinim obiectivele” - Constantin Alexe (antrenor secund CSV 2004 Tomis).

„Constanţa a jucat mai bine astăzi, asta e realitatea. Chiar dacă nu a avut decât şapte jucătoare, cred că au rămas cele care vor cu adevărat să facă performanţă” - Florin Grapă (antrenor principal Ştiinţa Bacău).

Celelalte rezultate din etapa a 16-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Sibiu - CSM Bucureşti 2:3 (20:25, 25:18, 25:18, 19:25, 9:15); Dinamo Bucureşti - CS Volei Alba-Blaj 3:0 (25:22, 25:19, 25:8); CSU Medicina Tg. Mureş - Unic Piatra Neamţ 2:3 (16:25, 25:13, 23:25, 25:20, 9:15); CSM Lugoj - U. Cluj 3:0 (25:22, 26:24, 25:19). SCM U. Craiova a stat.

Clasament: 1. CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA 37p/14j (39:8); 2. Ştiinţa Bacău 36p/14j (setaveraj: 39:10); 3. Dinamo Bucureşti 32p/14j (35:14); 4. CS Volei Alba-Blaj 29p (32:23); 5. CSM Bucureşti 27p/14j (32:21); 6. Unic Piatra Neamţ 20p/14j (21:28); 7. CSU Medicina Tg. Mureş 17p (26:35); 8. CSM Lugoj 15p/14j (20:29); 9. SCM U. Craiova 15p/14j (20:31); 10. CSM Sibiu 6p (14:42); 11. U. Cluj 3p (8:45). Argeş Volei Piteşti s-a retras din campionat înainte de finalul turului şi toate rezultatele i-au fost anulate.



12