CS Volei 2004 Tomis Constanţa a fost eliminată din Cupele Europene la volei după două înfrângeri suferite în optimile Cupei CEV, 2:3 (acasă) şi 0:3 (în deplasare), în faţa echipei poloneze Tauron MKS Dabrowa Gornicza. Formaţia constănţeană s-a oprit cu un tur mai devreme decât în ediţia trecută a competiţiei, când a fost eliminată, în sferturi, de Uralochka Ekaterinburg (Rusia), după ce trecuse de o altă echipă poloneză, PTPS Pila. Tauron a fost anul acesta o “nucă” prea tare pentru voleibalistele constănţene, aşa cum a recunoscut şi antrenorul principal Darko Zakoc. „Vreau să felicit echipa din Dabrowa Gornicza, care a meritat pe deplin victoria. Echipa mea a jucat slab miercuri, iar adversarele au ştiut să profite de punctele noastre slabe. Am avut şi noi şansa noastră, când am condus cu 2:0 în meciul tur, dar apoi s-a accidentat centrul nostru, Georgeta Ciobanu, şi nu am reuşit să ne revenim”, a spus Zakoc după returul din Polonia. „Mă aşteptam la un meci mai dificil, mai ales că adversarele au venit în Polonia cu trei jucătoare noi (n.r. - Cazacu, prezentă săptămâna trecută cu naţionala de cadete la turneul de calificare pentru CE, plus braziliencele Viviane şi Juliana), care nu evoluaseră la Constanţa. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm de la ele, dar a fost clar că braziliencele nu aveau timp să se integreze în echipă. Am obţinut o victorie destul de lejeră şi cred că am meritat să ne calificăm mai departe”, a declarat antrenorul lui Tauron, Waldemar Kawka.
Voleibalistele constănţene au ajuns acasă în noaptea de joi spre vineri, urmând să-şi reia pregătirile pentru returul Diviziei A1. În prima etapă, programată sâmbăta viitoare, CSV 2004 Tomis va întâlni formaţia Pro Volei Botoşani, în Sala Sporturilor din Constanţa.