CSV 2004 Tomis a ratat Cupa României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CSV 2004 Tomis a ratat Cupa României

Sport 21 Octombrie 2009 / 00:00 583 accesări

Aflată la un pas de a obţine primul trofeu din istoria sa, formaţia CS Volei 2004 Tomis Constanţa a ratat şansa de a obţine, în premieră, Cupa României la volei feminin. Voleibalistele constănţene au cedat cu 0:3 (19:25, 22:25, 23:25) în duelul cu Dinamo Bucureşti, din ultimul act al competiţiei care a avut loc în Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă” din Botoşani. Extenuate după efortul depus luni seară, în semifinala cu CSU Metal Galaţi, elevele lui Aleksandar Boskovic şi Constantin Alexe au ţinut cu greu pasul cu o echipă mult mai proaspătă şi omogenă. Partida a debutat sub semnul echilibrului, după care Dinamo a luat un avans după primul time-out tehnic, 13:9. Tomisul a revenit pe serviciul Martinei Konecna, însă, după al doilea time-out tehnic, pe fondul unor greşeli la preluare înregistrate în tabăra constănţeană, dinamovistele şi-au adjudecat lejer primul set, cu 25:19. Istoria s-a repetat în setul secund, cîştigat de Dinamo cu 25:22. Ultimul set a fost mult mai disputat. Tomisul a condus în permanenţă şi părea că poate prelungi partida după ce s-a desprins la 19:15. Bucureştencele, antrenate de Marian Constantin, şi-au pus în funcţiune cele două tunuri, Citakovic şi Zdvoc, au egalat la 19 şi a pus capăt întîlnirii după 25:23. „Cel mai mult a contat faptul că noi ne-am bucurat prea mult pentru victoria cu CSU Metal Galaţi şi nu am luat foarte în serios pe Dinamo Bucureşti. Faţă de noi, Dinamo a avut o dorinţă mult mai mare de a cîştiga şi probabil şi-au dorit şi revanşa pentru anul trecut, cînd nu au putut juca finala mare a campionatului”, a spus Claudia Gavrilescu-Cîrstoiu, căpitanul Tomisului. „Nu a fost o victorie uşoară. Am muncit din greu pentru această Cupă. De trei ani o aşteptăm! Acum ne dorim şi campionatul, unde va fi mult mai greu, dar noi sperăm să-l cîştigăm”, a declarat extrema dinamovistă, Ana-Maria Hîncu. „S-a simţit oboseala din meciul cu Galaţi. Dinamo a stat doar o oră pe teren. Noi am avut un meci foarte tare, de cinci seturi, în semifinală. Au o echipă foarte bună şi îi felicit pentru acest lucru. Ţelul nostru rămîne campionatul şi cupele europene. Era foarte frumos dacă am fi cîştigat şi Cupa României, dar aşa a fost să fie. Le felicit pe fete şi pe antrenori pentru acest turneu”, a declarat preşedintele CSV 2004 Tomis, Cristian Zgabercea.

Au evoluat - CSV 2004 Tomis: Simanic - Barun, Gavrilescu- Cîrstoiu, Plchotova, Topic, Konecna şi Vujovic - libero, au mai jucat: Pristavu şi Bobi; Dinamo: Szekelyova - Chiţigoi, Marcovici, Citakovic, Hîncu, Zdovc şi Imamoro - libero, a mai jucat: Radu. Au arbitrat: Angeluş Cotoanţă (Bucureşti) şi Nicolae Stan (Bucureşti).

FOTO: Vali Giosu (Botoşani)



12