După două săptămâni petrecute în Serbia, formaţia CS Volei 2004 Tomis a revenit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Constanţa. Cantonamentul din staţiunea montană Zlatibor a fost unul încărcat pentru elevele lui Darko Zakoc şi Constantin Alexe, care, pe lângă pregătirea fizică, au susţinut şi o serie de partide amicale în compania unor puternice echipe de volei din Serbia, precum Tent Obrenovac şi Jedinstvo Uzice. „A fost un cantonament util pentru noi. Ne aflăm încă în perioada de pregătire fizică, urmând ca în această săptămână să punem accent şi pe pregătirea tactică. Am avut ocazia în Serbia să le urmărim pe fete, să vedem cum joacă fiecare, pentru că echipa are multe jucătoare noi, care au nevoie de timp pentru acomodare. Au fost şi victorii şi înfrângeri în partidele cu Tent Obrenovac şi Jedinstvo Uzice, dar cel mai important a fost ca fetele să se cunoască între ele şi pe teren”, a declarat antrenorul secund al CSV 2004 Tomis, Constantin Alexe. Ajunse vineri la Constanţa, voleibalistele Tomisului nu au primit liber, ele având programate sâmbătă şi duminică câte o sesiune de antrenament. „Ne pregătim să participăm la turneul de la Târgu-Mureş, unde vor fi puse la punct ultimele pregătiri înainte de a începe campionatul”, a mai spus Constantin Alexe. CSV 2004 Tomis se va pregăti la Constanţa până în această seară, mâine dimineaţă urmând să se deplasaze spre Târgu-Mureş, unde joi va debuta un puternic turneu internaţional. Pe lângă formaţia constănţeană şi gazdele turneului, CSM, vor mai participa formaţiile SCM U. Craiova, Ştiinţa Bacău, Tent Obrenovac (Serbia) şi Bekescsaba (Ungaria). Echipele vor fi împărţite în două grupe a câte trei echipe şi se va juca în sistemul fiecare cu fiecare.