Visul formaţiei constănţene CS Volei 2004 Tomis, de a aduce pe Litoral titlul naţional la volei feminin, este foarte aproape de a se împlini! După victoria obţinută aseară în faţa Ştiinţei Bacău, scor 3:0 (25:23, 25:16, 25:21), “sirenele” conduc cu 2-1 la general şi mai au nevoie de un singur succes pentru a deveni, în premieră, campioane naţionale. Acest succes poate veni astăzi, tot în Sala Sporturilor din Constanţa, când va avea loc partida a patra, cu începere de la ora 19.30. Fetele aşteaptă din nou la sală un public cât mai numeros, care să le susţină şi alături de care să sărbătorească triumful din acest campionat!
În meciul de aseară, Bacăul a început în forţă, demonstrând că nu a venit la Constanţa să facă doar act de prezenţă. Pe serviciul Tatianei Lupu, echipa oaspete s-a distanţat la 6:2, însă gazdele au reuşit să egaleze la 7. Ştiinţa s-a aflat la conducere pe tabelă până la 17:15 şi 22:21, apoi Tomisul a preluat frâiele partidei şi nu le-a mai lăsat din mână până la final. Constanţa a câştigat la limită primul set şi mult mai convingător pe următoarele două, chiar dacă Bacăul a mai avut o răbufnire de orgoliu în ultimul act. Meciul de astăzi se anunţă şi mai greu pentru Ştiinţa, pentru că pe finalul partidei de ieri s-a accidentat coordonatoarea Polishchuk, care avea deja unele probleme la cot.
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Am început meciul destul de timorate, am greşit foarte mult, dar este bine că am câştigat primul set şi ne-am revenit. Bacăul este o echipă bună şi cred că meciul de mâine (n.r. - astăzi) va fi la fel de greu, pentru că nu este uşor să joci două zile la rând” - Diana Neaga, jucătoare CSV 2004 Tomis. „M-am aşteptat la o replică foarte bună a Bacăului. A fost multă nervozitate în ambele tabere, s-a greşit foarte mult. Nu-mi amintesc când echipa mea a mai greşit şase preluări într-un singur set! Din fericire, am câştigat primul set şi ne-am uşurat misiunea de a învinge în acest meci. Toată lumea aşteaptă ca mâine să sărbătorim titlul, dar eu aştept de la echipa mea să rămână concentrată. Mai avem un pas până la cucerirea titlului, nu ne va fi uşor, dar jucătoarele mele au valoare şi merită să fie campioane” - Darko Zakoc, antrenor principal CSV 2004 Tomis. „A fost un meci frumos, care cred că a făcut o propagandă bună voleiului feminin. Diferenţa cred că a făcut-o valoarea superioară a jucătoarelor din Constanţa. Am încercat să rezolv cum am putut erorile de la preluare, dar asta a fost. Mâine (n.r. - azi) este încă un joc şi ne luptăm în continuare, ne apărăm şansele” - Florin Grapă, antrenor principal Ştiinţa Bacău.
Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga - Nikolova, Butnaru, Gavrilescu, Nemţanu, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Bobi şi Trică); Ştiinţa (antrenori Florin Grapă şi Melu Manta): Polishchuk-Kotova - Iosef, Herlea, Lupu, Elisei, Bunea şi Manu - libero (au mai jucat: Truţă, Purice şi Niţulescu). Au arbitrat: Lucian Năstase (Galaţi) şi Corneliu Malaxia (Bucureşti).