Pentru jucătoarele de la CS Volei 2004 Tomis Constanţa, meciurile programate astăzi şi mâine în Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 20.00, sunt cele mai importante ale sezonului! După aproape nouă luni de muncă susţinută la antrenamente, “sirenele” îşi pot vedea eforturile încununate de cucerirea titlului naţional, care ar fi primul din scurta istorie a clubului constănţean. CSV 2004 Tomis este la egalitate cu Ştiinţa Bacău, 1-1, în finala Diviziei A1 la volei feminin, programată în sistemul “cel mai bun din cinci partide”. Forţa de joc demonstrată pe teren propriu în acest campionat le permite voleibalistelor de pe Litoral să viseze cu ochii deschişi la cele două victorii care pot pune capăt finalei. „Am învins Ştiinţa în ultimul meci jucat la Constanţa, avem moralul ridicat şi vrem să obţinem acasă cele două victorii care ne pot asigura titlul”, afirmă Claudia Gavrilescu, căpitanul formaţiei constănţene. „S-a văzut şi până acum că acasă jucăm mai bine. Am învins Bacăul cu 3:0 în ultimul meci la Constanţa şi sper să repetăm aceste rezultate. Pentru asta am muncit tot anul, pentru a deveni campioane!”, adaugă Ioana Nemţanu, al cărei palmares conţine şi două titluri de campioană a Germaniei, cu Rote Raben Vilsbiburg. „Ştiinţa a fost mereu o echipă bună, dar noi sperăm să încheiem finala după cele două meciuri de la Constanţa. Venim după victoria obţinută la Bacău şi suntem încrezătoare în şansele noastre la titlu”, spune Diana Neaga. „Ne aşteaptă meciuri foarte grele cu Bacăul, o echipă care a jucat bine tot sezonul. Suntem foarte aproape de un mare succes, dar trebuie să fim precauţi şi să rezolvăm totul pas cu pas”, consideră antrenorul principal Darko Zakoc.
Cele două meciuri de la Constanţa vor fi conduse de Lucian Năstase (Galaţi) şi Corneliu Malaxia (Bucureşti), aceiaşi arbitri din primele două jocuri ale finalei, desfăşurate la Bacău. Partidele 3 şi 4 din finala pentru locurile 3-4, în care Dinamo Bucureşti conduce pe Unic Piatra Neamţ cu scorul general de 2-0, sunt programate vineri şi sâmbătă, de la ora 18.00, la Piatra Neamţ.