CSV 2004 Tomis, favorită la calificarea în Final Four

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei feminin

CSV 2004 Tomis, favorită la calificarea în Final Four

Sport 09 Noiembrie 2012 / 00:00 472 accesări

DUELUL ANTRENORILOR SÂRBI, LA CONSTANŢA. CSU Medicina Tg. Mureş a fost foarte aproape să producă o surpriză la Constanţa, miercuri seară, în meciul tur cu CSV 2004 Tomis, din sferturile de finală ale Cupei României la volei feminin. Gazdele s-au impus mai greu decât o arată scorul final al partidei, 3:1, pentru că mureşencele au câştigat primul set şi au condus pe tabelă în următoarele două! „Constanţa era favorita acestui meci, iar noi am încercat să jucăm cât mai bine şi să ”chinuim” puţin campioana. Am avut şansa noastră, am câştigat primul set şi am mers destul de bine în setul al doilea, până aproape de sfârşit. Am condus cu 22:20, am avut un contraatac, dar n-am avut noroc să facem punctul. La 2:0 pentru noi, cine ştie ce s-ar fi întâmplat? A urmat o cădere a echipei noastre, chiar dacă şi în setul al treilea am început bine. Constanţa a forţat serviciul, a preluat mai bine şi a câştigat”, a declarat sârbul Milorad Kijac, antrenorul formaţiei oaspete. „Cred că nu în setul al doilea a fost momentul decisiv al acestui meci, ci în setul al treilea. Adversarele se aflau în avantaj cu patru-cinci puncte, iar câteva greşeli ale arbitrilor au trezit echipa noastră, care a început să joace cu ambiţie. După acel moment totul a revenit la normal. Este diferenţă mare între aceste două echipe şi cred că la retur nu vor fi probleme, aşa cum am avut astăzi (n.r. - miercuri)”, a spus Darko Zakoc, sârbul de pe banca Tomisului.

TOMIS TREBUIE SĂ CÂŞTIGE CEL PUŢIN DOUĂ SETURI ÎN RETUR. Pe 28 noiembrie, la Tg. Mureş, va avea loc returul partidei de la Constanţa, în care formaţia de pe Litoral are nevoie de minimum două seturi pentru a obţine calificarea în Final Four. Regulamentul Cupei României prevede că se califică mai departe echipa care câştigă cele mai multe seturi, pe ansamblul celor două manşe. Dacă setaverajul este egal, după meciul retur se joacă ”set de aur” pentru stabilirea echipei calificate. „Este adevărat că nu am reuşit cea mai bună evoluţie în acest joc. Sunt greşelile noastre, ne asumăm toată responsabilitatea, dar important este că am câştigat. Cred că la Tîrgu Mureş ne aşteaptă un meci mult mai dificil decât cel de astăzi”, a opinat Diana Neaga-Calotă, coordonatoarea Tomisului. „Obiectivul nostru este câştigarea trofeului, aşa că nici nu luăm în calcul o eventuală eliminare după meciul retur. Noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, să vedem dacă vom şi reuşi”, a spus libero-ul Marina Vujovic. „Şansele noastre erau mai mari dacă am fi plecat de aici cu două seturi câştigate. Acum, la retur va fi mai greu, pentru că echipa din Constanţa ne e superioară, dar avem şansele noastre şi vom încerca să producem o surpriză”, a afirmat Kijac.

SÂMBĂTĂ, LA CONSTANŢA VINE CSM BUCUREŞTI. După meciul cu Medicina, pentru Tomis urmează alte două partide pe teren propriu. Săptămâna viitoare, la Constanţa vine echipa rusă Dinamo Kazan, pentru întâlnirea din etapa a treia a Ligii Campionilor, programată marţi, cu începere de la ora 19.00, în Sala Sporturilor. Dar până atunci, “sirenele” joacă mâine în Divizia A1, cu CSM Bucureşti. Partida, contând pentru etapa a 6-a a Diviziei A1, va începe la ora 20.00 şi va fi transmisă în direct de Neptun TV.



12