Ştiinţa Bacău şi CS Volei 2004 Tomis Constanţa s-au calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin, după ce s-au impus cu scorul general de 2-0 în primul tur din play-off (jucat în sistemul “cel mai bun din trei meciuri”). Cele două formaţii îşi vor afla următorul adversar din play-off cel mai devreme miercuri, când este programată partida a doua a celorlalte dispute din primul tur. Cel mai probabil, CSV 2004 Tomis va întâlni pe Dinamo Bucureşti, favorită certă în faţa lui Pro Volei Botoşani. Partidele din semifinalele campionatului sunt programate pe 1 şi 2 aprilie, la Constanţa, pe 5 şi 6 aprilie, la Bucureşti (sau Botoşani) şi pe 10 aprilie, din nou, la Constanţa. Se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, iar dacă o echipă acumulează trei victorii, ultima întâlnire sau ultimele două nu se mai dispută.
Disputele cu echipa din Lugoj, desfăşurate în Sala Sporturilor, de sâmbătă şi duminică, nu au pus prea multe probleme formaţiei constănţene, care a câştigat de fiecare dată cu 3:0. „Meciurile cu Lugojul au fost în principiu uşoare şi de aceea, se pare, ne-am culcat pe o ureche şi în a doua zi ne-am detaşat mai greu”, a subliniat coordonatoarea Diana Neaga. „Pentru noi au fost meciuri uşoare, dar nici nu ne aşteptam la alte rezultate în faţa unei echipe care vine de pe locul 7. Cred că au fost jocuri binevenite înaintea disputelor cu Dinamo, în care ne-am omogenizat ca echipă şi ne-am obişnuit cu ridicătoarele”, a declarat junioara Cristina Cazacu, utilizată în meciul de duminică din postura de rezervă, atât ca extremă, cât şi ca universal. „Mă bucur că am evitat oboseala unei deplasări până la Lugoj, este un avantaj pentru echipa mea. Nu mai este nevoie de acea recuperare obligatorie după o deplasare foarte lungă. Acum ne vom odihni după aceste două partide şi ne vom face programul obişnuit de antrenamente”, a afirmat antrenorul principal al echipei constănţene, Darko Zakoc.