CSV 2004 Tomis încheie azi “Turul României”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, etapa a 9-a: CSM SIBIU - CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA

CSV 2004 Tomis încheie azi “Turul României”

Sport 30 Noiembrie 2012 / 00:00 414 accesări

O zi meci oficial, o zi pauză! Acesta a fost programul voleibalistelor de la CSV 2004 Tomis Constanţa după meciul de sâmbăta trecută cu SCM U. Craiova, jucat la Constanţa şi câştigat cu 3:0. Pentru a scăpa de oboseala mai multor deplasări în partea de vest şi de centru a României, dar şi pentru a descongestiona un calendar foarte aglomerat în lunile noiembrie şi decembrie, clubul constănţean a decis să “lege” deplasările la Lugoj, Tg. Mureş şi Sibiu, astfel că Tomis va juca astăzi, pe malul Cibinului, a patra partidă oficială în doar şapte zile! Meciul contra echipei CSM Sibiu se dispută de la ora 15.00 şi contează pentru etapa a 9-a, fiind devansat cu o zi faţă de celelalte partide ale rundei, care vor avea loc mâine. „Cred că suntem obişnuite cu drumurile lungi cu autocarul şi cu meciuri la intervale scurte de timp. Trebuie să ne menţinem în formă cât mai bună şi să ne refacem cât mai rapid după fiecare meci”, a declarat americanca Meagan Ganzer. „Toate echipele angrenate în Cupele Europene au acest program încărcat. Asta este, trebuie să jucăm cât mai bine, indiferent de adversar, şi trebuie să ne atingem obiectivele”, a spus antrenorul secund Constantin Alexe.

Reamintim că Tomis s-a impus luni cu 3:0 la Lugoj, într-un meci din etapa a 10-a a Diviziei A1 programat în devans, şi miercuri cu 3:1 la Tg. Mureş, în manşa retur din sferturile Cupei României. “Sirenele” s-au calificat după meciul de miercuri în Final Four-ul Cupei României. Pentru CSV 2004 Tomis, următoarele partide oficiale vor fi cele din ultimele două etape ale Grupei E din Liga Campionilor, cu Schweriner SC (la Schwerin, miercuri, 5 decembrie, ora 20.00) şi cu Robur Tiboni Urbino (la Constanţa, marţi, 11 decembrie, ora 19.00).



12