Ieri, într-un meci restant din prima etapă a Diviziei A1 la volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa a înregistrat primul eşec din acest campionat. Duelul celor două reprezentante ale României în Liga Campionilor a fost câştigat de Dinamo Bucureşti, scor 3:1 (25:23, 19:25, 25:22, 25:15), după un joc în care formaţia constănţeană a avut mari oscilaţii în joc.
Partida a început favorabil pentru oaspete, care au condus până la al doilea time-out tehnic, scor 15:16. Dinamo a revenit, 19:16, şi a menţinut avantajul până la final. În setul secund, rolurile s-au inversat: gazdele au condus cu 9:5, dar Tomis avea 12:16 la al doilea time-out tehnic şi a egalat la seturi! Cu moralul foarte bun, formaţia constănţeană a început excelent setul următor: 0:5, 2:6, 3:7. Antrenorul dinamovist a schimbat coordonatoarea, Mincă la Zburova, iar meciul a basculat în favoarea bucureştencelor: 8:7, 19:11, 22:16, 25:22. Ultimul set n-a mai avut istoric, fiind adjudecat fără probleme de gazde, aflate la prima victorie de când s-au “mutat” în Sala Sporturilor Unirea din comuna Dobroeşti.
Antrenorul Darko Zakoc a făcut multe schimbări în sextetul de start, încercând să găsească formula ideală de echipă, dar în zadar. Voleibalistele constănţene au comis foarte multe greşeli, la serviciu, atac sau pasarea mingii, iar setul câştigat s-a datorat unei apărări foarte bune, atât pe fileu cât şi în linia a doua. În etapa viitoare, CSV 2004 Tomis va evolua în deplasare, cu nou promovata CS Volei Alba-Blaj. Meciul va avea loc duminică, de la ora 11.00, şi va fi televizat în direct de postul Digi Sport 2.
Au evoluat - Dinamo (antrenori Branko Kovacevic şi Alexandru Bradea): Zburova - Baciu, Lupu, Marcovici, Hood, Ştefan şi Valachova - libero (au mai jucat: Mincă, Cărbuneanu şi Smărăndache); CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga-Calotă - Jeoselyna Rodriguez, Gavrilescu, Holness, Sevarika, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Cazacu, Genesis Francesco, Lamb şi Ganzer).
Astăzi este programat un meci în devans contând pentru etapa a 4-a: Ştiinţa Bacău - CSM Sibiu (ora 17.00). Cele două echipe au căzut de acord să inverseze ordinea meciurilor, pentru că partida tur era programată la Sibiu. Formaţia ardeleană a dorit să “lege” deplasările la Piatra Neamţ (meciul este programat sâmbătă) şi Bacău.