CSV 2004 Tomis pleacă astăzi spre Bacău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CSV 2004 Tomis pleacă astăzi spre Bacău

Sport 15 Aprilie 2011 / 00:00 682 accesări

A mai rămas o zi până la startul finalei Diviziei A1 la volei feminin, în care se vor întâlni Ştiinţa Bacău şi CS Volei 2004 Tomis Constanţa, formaţii care au ocupat primele două poziţii şi în sezonul regulat. Se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, iar sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Bacău, vor avea loc primele două partide. Următoarele două sunt programate la Constanţa, pe 29 şi 30 aprilie, iar jocul decisiv, dacă va fi necesar, pe 3 mai, la Bacău.

Formaţia constănţeană pleacă spre Bacău astăzi, după ce va efectua un antrenament în cursul dimineţii. Tot lotul Tomisului este valid, astfel că antrenorii Darko Zakoc şi Constantin Alexe pot alinia cea mai bună formulă de echipă în această finală.

CONSTANŢA NU SE BUCURĂ DE GHINIONUL GEORGIANEI ANGHEL. Una dintre titularele de bază ale Ştiinţei Bacău, centrul Georgiana Anghel-Faleş, s-a accidentat grav în ultimul meci din semifinala cu Unic Piatra Neamţ. Ea a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi de menisc, a fost operată şi va rata meciurile din finala cu Tomis. „Vreau să precizez că nu mă bucură nicio accidentare a unei jucătoare, cu atât mai mult cea a Georgianei Anghel, pe care o aveam în vedere şi pentru echipa naţională. Însă Bacăul nu stă într-o jucătoare sau alta. Bacăul este un grup, este o echipă, aici stă forţa acestei echipe. Le-am spus şi jucătoarelor mele să nu ţină cont de acest aspect. Cred că domnul Grapă şi fetele sale pot trece peste această accidentare, au jucătoare în lot care o pot înlocui pe Georgiana”, a declarat antrenorul principal Darko Zakoc, care este şi selecţionerul naţionalei României. „Normal că este un avantaj pentru noi faptul că de la adversari lipseşte o jucătoare importantă. Dar nu se ştie, poate că jucătoarea care o înlocuieşte va fi mai bună decât ea”, a spus voleibalista constănţeană Adriana Vîlcu. În locul lui Faleş, Florin Grapă o va utiliza pe moldoveanca Tatiana Lupu (22 de ani, 1,92 m înălţime).



12