CSV 2004 Tomis primeşte vizita Penicilinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, etapa a 17-a: CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA - ACS PENICILINA IAŞI

CSV 2004 Tomis primeşte vizita Penicilinei

Sport 08 Februarie 2014 / 00:00 760 accesări

CSV 2004 Tomis Constanţa va întâlni, în următoarele două jocuri pe teren propriu din Divizia A1 la volei feminin, cele două formaţii care o preced în clasament. Sâmbătă, de la ora 12.00, în sala din Complexul Sportiv „Tomis“, voleibalistele constănţene vor primi vizita echipei de pe locul 10, ACS Penicilina Iaşi, iar sâmbăta viitoare, pe litoral vine penultima clasată, Rapid Bucureşti. Două întâlniri care vor constitui „momentul adevărului” pentru CSV 2004 Tomis, Penicilina şi Rapid fiind, teoretic, singurele echipe din campionat în faţa cărora ultima clasată ar putea cuceri puncte. „Meciul cu Iaşiul va fi unul interesant. Sper să aplicăm mai bine noul sistem de joc, ca să creştem puţin forţa de atac şi blocajul”, a declarat antrenorul Tomisului, Constantin Ferenţi.

Sâmbătă, în etapa a 17-a, se mai dispută partidele: SCM U. Craiova - Dinamo Bucureşti (ora 14.00, în direct la Digi Sport 2); CSM Bucureşti - Rapid Bucureşti (ora 18.00); CSU Medicina Tg, Mureş - CSM Tîrgovişte (ora 18.00); CSM Lugoj - CS Volei Alba-Blaj (ora 18.30). Meciul Unic Piatra Neamţ - Ştiinţa Bacău este programat duminică, de la ora 18.00. Tot duminică, de la ora 18.00, va avea loc şi o restanţă din etapa a 15-a: CSM Bucureşti - ACS Penicilina Iaşi.

Clasament: 1. Ştiinţa Bacău 45p (setaveraj 47:7); 2. Dinamo Bucureşti 40p/15j (42:7); 3. CS Volei Alba-Blaj 39p (43:15); 4. CSU Medicina Tg. Mureş 33p (37:21); 5. CSM Tîrgovişte 26p (31:27); 6. SCM U. Craiova 22p/15j (27:28); 7. CSM Lugoj 21p (27:30); 8. Unic Piatra Neamţ 20p/15j (22:29); 9. CSM Bucureşti 18p/15j (24:30); 10. Penicilina Iaşi 12p/15j (14:35); 11. Rapid Bucureşti 3p (5:46); 12. CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA 0p/15j (1:45).



12