CS Volei 2004 Tomis Constanţa pare pregătită pentru debutul în cupele europene. Elevele lui Darko Zakoc şi Constantin Alexe au trecut sâmbătă, la Piatra Neamţ, un nou test important în Divizia A1 la volei feminin, învingând, cu 3:0 (25:21, 25:14, 25:23), formaţia locală Unic. În ciuda scorului final, partida nu a fost una lipsită de emoţii pentru voleibalistele constănţene, nemţencele demonstrând că sunt candidate serioase la titlu în acest sezon. Susţinută de o galerie numeroasă, condusă de tatăl Ioanei Nemţanu, originar din Piatra Neamţ, CSV 2004 Tomis a fost însă echipa care a dictat ritmul în primele două seturi. Darko Zakoc a aruncat-o în luptă pe Jasna Majstorovic pe postul de secund şi a surprins prin trimiterea Alexandrei Trică pe postul de universal. Tactica a dat roade. Neaga le-a jucat bine pe cele două, dar şi pe Nemţanu, blocajul gazdelor făcând cu greu faţă “asediului” constănţean. Conduse cu 2:0, după 25:21 şi 25:14, voleibalistele pregătite de Marian Constantin au intrat mult mai montate în al treilea set. Fără a lua o opţiune serioasă pe tabela de marcaj, Unic a condus setul până aproape de final, 20:19. Zakoc a fost însă inspirat, a trimis-o pe Cazacu în locul lui Majstorovic, iar constănţencele au încheiat partida după 25:23. „Sunt mulţumit de jocul echipei mele. Am avut câteva probleme pentru că le-am dat voie să revină în meci, lucru care se întâmplă mereu, dar fetele s-au impus în cele din urmă”, a declarat Zakoc. „M-am simţit foarte bine în acest meci şi le mulţumesc tuturor celor care au venit şi ne-au susţinut. A fost foarte plăcut să ştiu că familia mea este în tribună”, a spus Ioana Nemţanu. Au evoluat - Unic: Miclea - Chivorchian, Sobo, Yevsikova, Zaharia, Stanciu şi Mastahac - libero (au mai jucat: Chirilov, Buz şi Curcă); CSV 2004 Tomis: Neaga - Trică, Gavrilescu (cpt.), Bobi, Nemţanu, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Cazacu şi Vîlcu).
Celelalte rezultate ale etapei: U. Cluj - CSM Sibiu 3:1, CSM U. Craiova - CSM Lugoj 2:3, CSU Tg. Mureş – Pro-Volei Botoşani 3:0, Dinamo Bucureşti - CSM Bucureşti 3:0. Ştiinţa Bacău a stat.
Clasament
1. CSV 2004 Tomis 8 8 0 24: 2 23
2. Ştiinţa Bacău 7 6 1 20: 4 19
3. Unic Piatra Neamţ 7 6 1 18: 9 16
4. Dinamo Bucureşti 7 4 3 17:11 13
5. CSM Lugoj 7 5 2 15:11 13
6. CSU Tg.Mureş 7 4 3 13:12 12
7. Pro-Volei Botoşani 8 2 6 10:19 8
8. SCM U. Craiova 7 2 5 10:15 7
9. U. Jolidon Cluj 8 2 6 8:21 5
10. CSM Sibiu 7 1 6 5:19 3
11. CSM Bucureşti 7 0 7 4:21 1
* Penicilina Iaşi s-a retras din campionat