CSV 2004 Tomis se gândeşte la play-off

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CSV 2004 Tomis se gândeşte la play-off

Sport 09 Martie 2011 / 00:00 748 accesări

CS Volei 2004 Tomis Constanţa şi-a încheiat meciurile programate în sezonul regulat al Diviziei A1 la volei feminin, iar următorea partidă oficială va avea loc pe 19 martie, când este programat startul în play-off, cu CSM Lugoj sau Pro Volei Botoşani. Dacă primul adversar va fi relativ lejer pentru primele patru clasate, în turul al doilea se vor întâlni, aproape sigur, cele patru candidate la titlu. Dacă nu se vor mai petrece surprize în meciurile rămase de jucat din sezonul regulat şi în primul tur din play-off, în semifinalele campionatului se pot întâlni Ştiinţa Bacău cu Unic Piatra Neamţ şi CSV 2004 Tomis cu Dinamo Bucureşti, în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”. Ştiinţa şi Tomis vor fi gazde în primele două partide (1 şi 2 aprilie) şi în ultima (10 aprilie), iar Unic şi Dinamo în meciurile 3 şi 4 (5-6 aprilie).

„Va fi un play-off strâns. Suntem trei formaţii puternice care vom lupta până la final pentru ocuparea primului loc”, spune Claudia Gavrilescu, căpitanul echipei constănţene, referindu-se la Ştiinţa, Tomis şi Dinamo. „În play-off vom juca aproape sigur cu Dinamo. În sezonul regulat ne-am împărţit victoriile, sper ca de data aceasta să arătăm că alcătuim o echipă mai unită şi cu o dorinţă mai mare de victorie”, adaugă Cristian Zgabercea, preşedintele grupării de pe Litoral. „Sincer să fiu, aş fi vrut să se termine campionatul acum! Play-off-ul va fi greu şi va fi câştigat de echipa care are rezerve mai bune, mai apropiate de valoarea titularelor. Aici, Tomis stă mai bine decât noi, trebuie să recunosc”, a declarat Florin Grapă, antrenorul principal al Ştiinţei Bacău, după înfrângerea suferită sâmbătă la Constanţa.



12