CSV 2004 Tomis Constanţa va susţine astăzi a patra partidă în Grupa E din Liga Campionilor la volei feminin, urmând să joace pe terenul uneia dintre pretendentele la trofeu, Dinamo Kazan. Meciul va avea loc în sala de la Centrul de Volei ”Sankt Petersburg” din Kazan, cu începere de la ora 17.00 (ora României), şi va fi transmis în direct pe Digi Sport 3. Se anunţă un joc cu favorit sigur, echipa gazdă, care săptămâna trecută, la Constanţa, a oferit o adevărată lecţie de volei şi a arătat că eşecul de la Schwerin, din prima etapă a Ligii (scor 2:3), a fost doar un accident. „Dinamo Kazan are jucătoare foarte puternice, care acasă ne-au pus mari probleme şi nu am reuşit să câştigăm niciun set. Acum ştim echipa adversă destul de bine şi sper că jocul nostru se va îmbunătăţi”, a afirmat căpitanul echipei constănţene, Claudia Gavrilescu. „Meciul se anunţă foarte greu, dar sper să jucăm mai bine decât la Constanţa. Dinamo este o echipă foarte puternică, iar pentru noi va fi bine dacă vom reuşi să luăm măcar un set acolo”, a spus extrema Jasna Majstorovic. „E o diferenţă mare între cele două echipe, s-a văzut şi în meciul de la Constanţa. Această partidă reprezintă un test pentru echipa noastră şi sper să mai îmbunătăţim câte ceva din ce nu a mers săptămâna trecută. Pentru noi, meciurile contra echipelor de acest nivel sunt ca nişte lecţii, din care să învăţăm pentru meciurile următoare. Este mult prea dificil să reuşim un rezultat mare la Kazan. Dacă Dinamo va juca la fel de serios cum a jucat la Constanţa, nu avem nicio şansă la Kazan”, a declarat Darko Zakoc, antrenorul principal al campioanei României.
Reamintim că Tomis va aborda meciul de astăzi fără una dintre titularele acestui sezon, sârboaica Natasa Sevarika. Ea s-a accidentat la antrenamentul de duminică, ultimul înainte de plecarea în Rusia, la care a suferit o entorsă la gleznă. Antrenorii Zakoc şi Alexe au la dispoziţie pentru acest meci doar 11 jucătoare, dintre care una, Şerban, este junioară şi nu a evoluat deloc în acest sezon!
După trei etape, clasamentul Grupei E arată astfel: 1. Dinamo Kazan 7p (setaveraj: 8:3); 2. CSV 2004 Tomis Constanţa 5p (6:6); 3. Schweriner SC 3p (6:8); 4. Robur Tiboni Urbino 3p (4:7). Al doilea meci din etapa a patra a Grupei E, Schweriner SC - Robur Tiboni Urbino, va avea loc tot astăzi, de la ora 20.00. Cealaltă reprezentantă a României în Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti, a jucat aseară pe teren propriu cu Galatasaray Daikin Istanbul (Turcia), fiind învinsă cu 1:3 (25:21, 13:25, 13:25, 24:26).