CSV 2004 Tomis vrea să facă un pas important spre finală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / Divizia A1, turneul play-off, semifinale: CS Volei 2004 Tomis - Dinamo Bucureşti

CSV 2004 Tomis vrea să facă un pas important spre finală

Sport 04 Aprilie 2009 / 00:00 539 accesări

Visul de a ajunge pentru prima oară în finala campionatului poate deveni realitate pentru formaţia feminină CS Volei 2004 Tomis Constanţa, dacă va reuşi să se impună în acest sfîrşit de săptămînă în “dubla” cu Dinamo Bucureşti, din semifinalele play-off-ului Diviziei A1. În plus, voleibalistele antrenate de Aleksandar Boskovic ;i Constantin Alexe vor să răzbune eliminarea din penultimul act al Cupei României prin două victorii categorice în partidele programate sîmbătă şi duminică, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor. De altfel, acest lucru i-ar uşura mult misiunea din următoarele două partide din deplasare (8 şi 9 aprilie), un singur meci cîştigat la Bucureşti fiindu-i suficient Tomisului pentru a ajunge în ultimul act. „Campionatul este o ţintă mult mai puternică şi obiectivul nostru principal. Sperăm în trei victorii şi sper să greşim mai puţin decît am făcut-o pînă acum în meciurile cu Dinamo. Cred că echipa care va fi mai motivată şi cu dorinţă mai mare de victorie va cîştiga”, a declarat Claudia Cîrstoiu-Gavrilescu. Cele două întîlniri cu vicecampioana României nu se anunţă însă uşoare. Chiar dacă a pierdut categoric cu CSU Metal Galaţi, 0-3 în finala Cupei României, elevele lui Marian Constantin au lăsat o impresie bună. „Trebuie să facem tot posibilul să cîştigăm cele două meciuri de aici. Dinamo arată foarte bine în ultima perioadă şi nu vor fi uşor de bătut”, a spus Radostina-Chiţigoi. „Dinamo este o echipă puternică. Normal, miercuri ele au dat de o echipă de excepţie pentru campionatul românesc. Sper să joace ceva mai slab cu noi. Totuşi, noi avem armele necesare să ajungem în finala campionatului. Am avut un sezon regulat mai echilibrat şi acum sîntem un pic avantajaţi de faptul că vom juca mai multe meciuri acasă. Cred, că aşa cum în campionat le-am bătut cu 3-0, aşa putem şi în următoarele trei meciuri”, crede preşedintele clubului, Cristian Zgabercea. În cealaltă semifinală, pentru un loc în finală vor lupta CSU Metal Galaţi şi Ştiinţa Bacău.

Tot în turneul play-off, dar pentru locurile 5-8 (sistemul “cel mai bun din trei partide”), sînt programate următoarele meciuri: Penicilina Iaşi - Dacia Mioveni (ambele manşe la Iaşi, 3-0 pentru moldovence în prima întîlnire, disputată vineri) şi CSU Tg. Mureş - Unic Pitra Neamţ. În play-out se vor disputa următoarele partide (sistemul “cel mai bun din trei partide”): SCM U. Craiova - CSM Sibiu (pentru locurile 9-10, primele două partide se vor disputa la Sibiu) şi CSM Lugoj - Rapid Bucureşti (pentru locurile 11-12).



12