Cu 23% mai multe instituţii bancare, pînă în 2010

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu 23% mai multe instituţii bancare, pînă în 2010

Economie 28 Iulie 2008 / 00:00 620 accesări

România va înregistra, în următorii trei ani, cel mai ridicat procent de creştere a numărului de unităţi bancare din rîndul statelor din Europa Centrală şi de Est, respectiv de 23%, arată un studiu realizat de economiştii UniCredit Group. Potrivit analiştilor UniCredit, pînă în 2010, principalele grupuri bancare internaţionale din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) intenţionează să deschidă 4.100 sucursale noi, numărul total de unităţi bancare din statele central şi est-europene urmînd a ajunge la 19.500. Pe locul următor după ţara noastră la acest capitol se află Rusia, cu o creştere de 19% a numărului de unităţi bancare nou înfiinţate. UniCredit a anunţat că intenţionează să deschidă o treime din cifra totală de sucursale noi prognozate pentru regiunea Europei Centrale şi de Est (adică 1.300 de unităţi). În ceea ce priveşte evoluţia creditelor, UniCredit estimează, pentru România, o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 25,3% pînă în 2010, avansul din sectorul de retail fiind de 30,2% iar cele din segmentul corporate, de 18,5%. Valoarea depozitelor constituite la băncile din România va urca pînă în 2010 cu 19,6% pe an, o creştere anuală de 23,7% fiind prognozată pentru segmentul de retail şi o creştere de 13,8% pentru segmentul corporate. În sectorul bancar din Europa Centrală şi de Est operează 2.609 bănci, cu active totale de aproape 2.000 de miliarde euro. Clasamentul principalelor bănci este condus de UniCredit Group, care operează în ECE prin intermediul Bank Austria, cu active totale în regiune de 118 miliarde euro şi un profit net după impozitare de 2,125 miliarde euro. Pe locul doi se află Raiffeisen, cu active totale de 72,7 miliarde euro şi un profit net după impozitare de 973 milioane euro. Erste Bank ocupă locul trei, cu active totale de 72 miliarde euro, aflată însă pe locul doi din punct de vedere al profitului net după impozitare, cifrat la 1,026 miliarde euro.

Taguri articol


12