Cu 70% mai puţine înmatriculări faţă de anul trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu 70% mai puţine înmatriculări faţă de anul trecut

Eveniment 10 Noiembrie 2009 / 00:00 408 accesări

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 69% în octombrie, la 7.572 unităţi, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, iar în cazul maşinilor second hand declinul a fost de 62%, la 13.889 unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). În primele zece luni, înmatriculările de autoturisme noi s-au diminuat cu 61%, la 96.209 de unităţi, iar cele de maşini rulate cu 12%, la 179.156 vehicule, reiese din datele direcţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor. Şeful Serviciului Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Constanţa, cms şef Romeo Tecău, a declarat la rândul său că la nivel local în primele 10 luni ale acestui an înmatriculările au scăzut cu aproximativ 45%. Cea mai bine vândută marcă, la nivel naţional, pe segmentul autoturismelor noi, a fost Dacia, care a totalizat 2.483 unităţi în octombrie, de la 7.778 unităţi în octombrie 2008, reprezentând o scădere de 68%. Ierarhia celor mai bine vândute maşini noi din octombrie este completată de Volkswagen - 884 maşini, Skoda, cu 713 unităţi, şi Renault, cu 515 unităţi. În ce priveşte înscrierile de maşini second hand, Volkswagen ocupă primul loc în clasament, cu 4.081 unităţi, secondat de Opel, cu 3.596 autoturisme, şi Ford, cu 1.250 de maşini. Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu 54,3% în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 101.770 unităţi, potrivit celor mai recente date ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. Anul trecut, înregistrările de autoturisme noi din România au scăzut faţă de 2007 cu 8,6%, la 285.500 de unităţi, în timp ce pe segmentul maşinilor rulate a fost înregistrată o creştere de aproape 150%, la un nivel record, de peste 300.000 de maşini.



12