Specialiştii Biroului Român de Metrologie Legală recomandă deţinătorilor de mijloace de măsurare să se prezinte cu aparatele la verificarea metrologică la termenul scadent. În trimestrul I al anului 2010, inspectorii Direcţiei Regionale de Metrologie Constanţa vor efectua controale prin inspecţii şi testări inopinate în mai multe domenii de activitate: pieţe agroalimentare, staţii ITP, taximetre. Utilizarea de mijloace de măsurare nelegale, neverificate metrologic în termen şi fără sigilii şi marcaje metrologice în termen de valabilitate se sancţionează conform prevederilor legale, cu amendă contravenţională cuprinsă între 5.000 şi 15.000 lei şi sigilarea mijlocului de măsurare până la intrarea în legalitate. Măsurările efectuate în domeniile de interes public prevăzute în Lista Oficială a mijloacelor de măsurare ce se supun obligatoriu controlului metrologic legal sunt măsurări privind: sănătatea şi siguranţa populaţiei, ordinea publică, protecţia mediului, perceperea taxelor şi impozitelor, protecţia consumatorilor şi corectitudinea tranzacţiilor comerciale. Mijloacele de măsurare utilizate în aceste domenii de activitate trebuie verificate metrologic la intervalele stabilite în Lista Oficială sau după orice intervenţie asupra aparatelor care duce la ruperea marcajelor şi a sigiliilor metrologice.