Cei mai mulţi dintre politicienii noştri seamănă cu nişte lăutari asudaţi, care interpretează totul din rutină. Până şi batista de pe ţambal este udă şi îmbâcsită de muci! Sunt instrumentişti ruginiţi care cântă numai la comandă. Le aruncă preşedintele o nalangâtă pe jos şi ei se apleacă să o bage repede în gură. Sunt cunoscuţi lăutarii lui Băsescu, cu repertoriul lor inconfundabil de greţos. Cântă ăştia de sare cămaşa după ei! Cântă cu foc şi jale pentru putere. Mulţi ani trăiască/Şeful să renască! Doar ştiţi că mortul (politic) nu se mai întoarce de la groapă… Aleluia. Maestre, o sârbă în căruţă. Aud comanda asta ori de câte ori se încinge tărâţa în ei. Când e pe nasoale, se cântă unii pe alţii! Sunt cunoscuţi guriştii puterii. De pildă, e unul mic la contrabas, talentat, nici vorbă, dar care abordează partituri mult prea grave, ca să pară serios. Fugită de la filarmonică, flautista o ia adeseori pe câmpii. E mult prea cultă pentru nişte lăutari! Din câte bag de seamă, lăutarul politic a fost inclus în schema principală de partid, având sarcini precise în materie de propagandă ieftină. Sistemul funcţionează şi la Guvern. Ori de câte ori premierul îşi suflă nasul zgomotos, taraful guvernamental se pune aiurea pe cântat. Practic, fiecare suflă-n legea lui, ca în ciorbă. Deşi avem de-a face cu nişte lăutari sadea, găsim printre ei destui trombonişti. La trombon, cântecele de restrişte şi jale sună îngrozitor, dar instrumentul este necesar pentru unitatea de monolit a unor partide. Gâjâitul înfundat al trombonului îl gâdilă în urechi şi pe prezident. Sunt politicieni care cântă numai după partitura de gaşcă sau după cum le suflă cel de sus… Fiecare în legea lui şi cu trombonul personal. Şi trompetiştii joacă un rol activ ori de câte ori se încinge hora. Ei preiau partitura direct de la preşedinte. Dintre toţi lăutarii politici, trompetistul are funcţie de conducere. Normal, este trompetistul lui Băsescu! El ne culcă, el ne scoală… În loc de programe coerente, ni se oferă muzică lăutărească. Nimic în primă audiţie. Adică, vreau să spun, sunt vechi şlagăre lăutăreşti cu şpil. Remarc că, dintre toţi lăutarii politichiei, singurii care rămân activi, indiferent de cei care se perindă pe la putere, sunt suflătorii, şoptitorii, turnătorii. O să vă întrebaţi, de pildă, care este rolul turnătorului printre lăutari. El toarnă în forme bine definite textul partiturii. Naiul, ca instrument, se potriveşte de minune pupincuriştilor politici. În primul rând, nu trebuie să se mai aplece… Aţi văzut cum se ploconeşte naistul în faţa şefilor. Cum umblă el, cu guriţa lui cea dulce, pe naiul de partid, ca un neobosit distribuitor de ventuze. Să recunoaştem, nu există formaţie de lăutari fără acordeon, cel puţin în cazul guvernanţilor. Precum acordeonistul virtuoz în toate cele ce sunt, întind la maximum pensiile şi măsurile de protecţie socială. Când nu sunt bani la buget, ne semnalizează din clape. Cum triumful prezidenţial e pe ducă, au început să se audă la Cotroceni şi cântece de inimă albastră, chiar de of şi jale. Lăutarii politici ar trebui să mai umble la repertoriu. Vin alegerile şi poate e cazul să ascultăm ceva în primă audiţie.