Un studiu efectuat pe un eșantion de 29 de specii a evidențiat o legătură între durata căscatului și mărimea și complexitatea creierului, sprijinind ipoteza că acest act servește pentru a "răci" creierul, relatează cotidianul spaniol „ABC“. După citirea acestor rânduri sau la vederea fotografiei care le însoțește, cititorul nu și-ar putea reprima căscatul, unul dintre cele mai contagioase comportamente. Și multe animale își deschid larg gura, inspiră și o închid din nou, iar motivul încă nu a fost clarificat de știință. Unii cercetători cred că este o chestiune de empatie, dar alții invocă motive fiziologice: căscatul servește pentru a duce un plus de oxigen spre creier și a-l răci.

Autorii studiului menționat, ale cărui concluzii au fost publicate în „Biology Letters“, susțin importanța celei de-a doua ipoteze după ce au petrecut ore în șir urmărind pe YouTube videoclipuri cu diferite mamifere care căscau - șoareci, pisici, vulpi, morse, elefanți, precum și ființe umane. Astfel, oamenii de știință de la State University of New York at Oneonta (SUA) au descoperit că animalele cu creier mic, cu mai puțini neuroni în scoarța cerebrală aveau căscaturi mai scurte decât animalele cu creier mare, cu mai mulți neuroni corticali, conform acestui studiu, care a fost preluat pe site-ul revistei „Science“. Primatele au manifestat tendința de a căsca mai mult decât nonprimatele, iar ființele umane au înregistrat cea mai mare durată medie a căscatului. În contrast, căscaturile șoarecilor au durat cel mai puțin. Acest studiu sprijină ipoteza conform căreia căscatul are un important efect fiziologic.