Cu cât s-a majorat salariul mediu net

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu cât s-a majorat salariul mediu net

Social 11 Decembrie 2017 / 10:36 1019 accesări

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut, în octombrie, cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% și a ajuns la 3.327 lei, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni. În acest context, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), respectiv 6.054 de lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.415 lei). Potrivit sursei citate, în octombrie 2017 vs septembrie 2017, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producții sau încasărilor mai mari (funcție de contracte). Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) — cu 5%, în activități de editare, industria metalurgică (între 4% și 4,5%), respectiv între 2% și 3,5% în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), alte activități extractive, fabricarea de mobilă, cercetare-dezvoltare, extracția minereurilor metalifere, alte activități industriale n.c.a., captarea, tratarea și distribuția apei, fabricarea produselor din tutun, colectarea și epurarea apelor uzate.

Pe de altă parte, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea, în luna septembrie, de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru "Ziua petrolistului"), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.

Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 19% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale; între 7% și 12,5% în activități de servicii anexe extracției, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, telecomunicații; între 1,5% și 2,5% în activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, agricultură, vânătoare și servicii anexe, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice.

Totodată, în sectorul bugetar s-au consemnat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în: învățământ (+4,4%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, în administrația publică (+0,9%), respectiv în sănătate și asistență socială (+0,6%).

Datele INS relevă că, în comparație cu luna octombrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%, iar indicele câștigului salarial real a fost de 110,6%.

Taguri articol


12